Amintiri din Epoca de Aur

Cum se făcea turismul adevărat pe litoral: "Primeam și conduceam turiștii de la aeroport cu taraf!"

4927
5
Hotelierii și cârciumarii de pe litoral s-au întâlnit, recent, la Constanța, cu mai marii din turism pentru a stabili strategii noi de promovare a destinațiilor românești. Concluzia discuțiilor a fost că, pentru a atrage cât mai mulți turiști, agenții economici trebuie să colaboreze, să-și unească forțele și să lase competiția și vendetele personale deoparte.


La zeci de ani distanță, un "veteran" al turismului de pe litoralul românesc, Crăciun Bordei, fost director al stațiunii Neptun pentru mai bine de 20 de ani, își permite să ofere o listă cu sfaturi pentru actualii afaceriști din stațiunile de la malul mării. "Am văzut un nume pompos - Caravana managementului destinațiilor, dar în cadrul reuniunii s-au vorbit numai «vorbe» și atât, nimic concret și cre-dibil despre adevărata revigorare a turismului de pe litoral", este de părere Crăciun Bordei, într-o scrisoare transmisă pe adresa redac-ției "Cuget Liber".


Acesta vorbește despre lucruri concrete, pe care le-au făcut atunci când au fost construite stațiunile din sudul litoralului, pentru a le face cunoscute în străinătate și a aduce turiștii străini. "Sunt un «pionier» al turismului de pe litoral, dezvoltat și efi-cient, al anilor 1970, în «Epoca de aur». De ce nu se aplică unele măsuri din acea vreme, despre care se vorbesc la toate reuniunile pe teme de turism ca o noutate? Iată câteva din măsurile luate de noi, astfel ca turismul început de la zero în acea perioadă să prospere, să fie un turism atractiv, concurențial și foarte eficient față de cel din zilele noastre. În primul rând, s-au făcut investiții în personal, educație și calificare în cadrul stațiunii pe care am organiza-o și am condus-o timp de 20 de ani. Am început cu un singur salariat permanent, iar după aproximativ trei ani aveam peste 1.000, școlarizați, și specializați în stațiune pe timpul extrasezonului și cu plata salariilor", povestește Crăciun Bordei.


Educație și control
Culmea este că punctele atinse de acesta sunt mai actuale ca oricând. "S-a pus foarte mult accent pe educație și control, pentru respectarea regulilor de comportament, asigurarea de servicii care să acopere prețul plătit și calitatea sejurului, respectarea prețurilor, rețetelor, asigurarea calității produselor, a condițiilor de sănătate și igienă publică etc. Toată perioada de extrasezon eram plecați în țară pentru recrutarea de personal și școlarizarea aces-tora în localitățile respective, în colaborare cu instituțiile locale de specialitate", își amintește Crăciun Bordei, în condițiile în care astăzi agenții economici se plâng de calitatea personalului.


Aveam zilnic între 10.000 și 15.000 turiști străini
Fostul director de la Neptun povestește că se făceau eforturi pentru a-i ține pe turiști ocupați 24 de ore din 24. "S-a dezvoltat o rețea de servicii, comerț stradal bine organizat și de agrement. Existau programe artistice cu specific, existau ateliere, spălătorii, călcătorii pentru îmbrăcămintea turiștilor, se organizau partide de vânătoare și pescuit, în perimetre special amenajate, la fazani, iepuri, rațe, raci etc, se organizau vizite și activități de călărie la Herghelia Mangalia, se organizau zilnic excursii în Delta Dunării (4 - 6 autocare zilnic). Existau două - trei meniuri la alegere și tichete de masă valabile în oricare restaurant din stațiune - un fel de all-inclusive. Aveam locații special amenajate pentru nudiști, locații pentru masaj și alte proceduri specifice, sporturi nautice și concursuri sportive. Primeam și conduceam turiștii la și de la aeroport cu taraf, erau spectacole în aer liber cu o fanfară militară", mai spune Crăciun Bordei. 


În extrasezon, era foarte bine organizat turismul de tratament, dar și cel de afaceri. Se făceau permanent congrese, conferințe, târguri și expoziții, întâlniri de afaceri, contractări, instruiri profesionale. "Pe tot par-cursul anului, invitam în stațiune grupuri de ghizi din turism, din toată Europa, mass-media română și străină, cărora le pre-zentam serviciile din toate stațiunile de pe litoral. Aveam stațiunea plină de turiști străini. Zilnic, erau cel puțin 10.000 - 15.000 de turiști străini", povestește "veteranul".


"Nu fiți așa lacomi!"
Acesta nu se sfiește să le facă unele recomandări celor care activează în turism, în prezent. "Organizați-vă! Găsiți forme moderne de organizare în asociații, de activități comune de contractare a bazei materiale, reprezentare în fața organelor de stat și similare din alte țări. Colaborați cu unități de turism de la munte, faceți combinații de sejururi, nu fiți egoiști că avem numai de pierdut. Vă plângeți că nu realizați profit? Nu este adevărat, căutați-l acolo unde se pierde și unde se fură, căutați-l în lipsa de colaborare între dumneavoastră. Formați un organism de coordonare și control cu autoritate asupra tuturor zonelor turistice, înființat prin lege cu atribuții clare și autoritate, de reprezentare, de asigurare a relației cu organele locale și centrale de stat, care să fie finanțat și de operatorii din turism, dar și cu fonduri bugetare sau și fonduri UE. Acționați cu mai mult curaj. Inspirați-vă și din trecutul nu prea îndepărtat, din activitatea turistică și aplicați măsuri moderne cerute de turiști, eficiente, adoptați atitudine corectă, cinstită față de ce oferiți turiștilor pentru ca aceștia să nu mai fugă de dvs. Aduceți cel puțin onoare turismului românesc și profit și la bugetul statului. Nu fiți așa lacomi. Abia atunci veți și voi muțumiți!", îi sfătuiește fostul director al stați-unii Neptun.


Comentează știrea

adevar
23 septembrie 2016
adevar

Din cauza amintirile neplacute de romani noi preferam alte republici pentru turism si tratament

adevar
23 septembrie 2016
adevar

Turismul romanesc este cel mai prost

turist
24 septembrie 2016
suparat

unde sunt machidonii totul merge prost....astia se satura de bani numai la 2 metri in pamant

ph
24 septembrie 2016
turism?

tineri care la revolutie erau copii sau liceeni comenteaza epoca ceausescu ca o epoca de necazuri si nenorociri / atunci erau locuri de munca, scoala era respectata la fel si legile!

geo
26 septembrie 2016
verdeata

Oare cum reuseau sa fie iarba verde si atat de multe flori in diverse aranjamente , ?????????????????????????????????????????????

Pagina a fost generata in 0.5471 secunde