Seminar DGASPC

Cum se previne separarea copilului de familia sa

231
< 1 min citire
Cum se previne separarea copilului de familia sa - cumseprevine-1460652959.jpg
În perioada 14-17 aprilie, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța primește vizita unei delegații formată din reprezentanți ai statului Israel, care desfășoară activități în domeniul educației și protecției copilului. 
Deplasarea în județul Constanța se înscrie în programul vizitei de lucru pe care Federația Internațională a Comunităților Educative din România (FICE România) o organizează pentru această delegație în cadrul inițiativei de a susține cooperarea și schimbul de experiență cu alte țări. 
"Obiectivul principal al vizitei de lucru se referă la cunoașterea rezultatelor și înțe-legerea bunelor practici referitoare la pro-cesul de dezinstituționalizare a copilului în cadrul sistemului de protecție specială, a dezvoltării serviciilor alternative, precum și a demersurilor ce au ca scop prevenirea separării copilului de familia sa", explică purtătorul de cuvânt al DGASPC Constan-ța, Roxana Onea. 
Cu acest prilej, astăzi, la Bavaria Blue Hotel din stațiunea Mamaia se va desfășura seminarul cu tema "Instituționalizarea - noutăți și efecte". Vor fi prezentate mai multe lucrări de specialitate, pe tema aleasă de către profesioniști din cadrul DGASPC Constanța, Vaslui și Argeș, dar și de către specialiști din cadrul delegației israeliene. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0399 secunde