„Dar de Crăciun pentru bunicii tăi!”. Cadouri destinate vârstnicilor singuri

293

Articole de la același autor

Copiii de la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” și cercetașii de la „Dacia Pontica” s-au transformat în spiridușii moșului și pregătesc cadouri pentru bunicii de la Căminul pentru persoane vârstnice.

Singurătatea este foarte dură, iar lipsa de comunicare și problemele de sănătate ale bătrânilor îi fac și mai vulnerabili. Mulți dintre ei își petrec timpul așteptându-și copiii sau nepoții, care însă, din diferite motive, nu mai vin. Și pentru că nimeni nu trebuie să se simtă singur și trist de Crăciun, toți bătrânii de la cămin vor primi de la copiii inimoși daruri din suflet.

Din cei 181 de bunici din cadrul Căminului pentru persoane vârstnice Constanța, 10 vor primi daruri din partea cercetașilor și 171 vor primi de la copiii din cele 48 de clase ale Școlii Gimnaziale nr.30 „Gheorghe Țițeica”. Fiecare cadou va fi însoțit de o felicitare cu câteva rânduri scrise din inimă pentru bunicul ce așteaptă un gând bun din partea unei familii.

Campania „Dar de Crăciun pentru bunicii tăi”, derulată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială Constanța cu sprijinul Școlii Gimnaziale nr. 30 „Gheorghe Țițeica” și al Asociației „Dacia Pontica” din cadrul Organizației Cercetașii României, are drept scop implicarea și sensibilizarea comunității cu privire la importanța familiei și a dragostei fată de persoanele vârstnice, dar și importanța relației și a comunicării între copii, părinți și bunici. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1495 secunde