Cu o săptămână înainte de a intra oficial în iarnă, toamna se face simțită. După căldurile de săptămânile trecute, meteorologii anunță multe ploi, vreme închisă și va fi mult mai rece. Temperaturile ajung la nivelul celor normale pentru această perioadă a anului, ușor mai ridicate pe timpul nopții.
Astăzi, la Constanța, cerul este mai mult înnorat și vântul suflă slab, dinspre vest. Maxima termică va atinge 13 grade Celsius. La noapte, sunt așteptate ploi și vântul se va mai înteți. Termometrele vor indica minimum 8 grade.
Mâine, va ploua atât pe timpul zilei, cât și noaptea. Vor fi și ceva intensificări ale vântului, iar valorile termice se vor încadra între 7 și 12 grade. Miercuri, 25 noiembrie, este posibil să vedem câteva raze de soare în jurul prânzului, după repriza de averse de dimineață. Noaptea, însă, norii se vor aduna din nou și va ploua. Va fi ceva mai cald, cu temperaturi cuprinse între 6 și 14 grade. Joi, norii se mai răresc, dar tot vor mai fi ceva averse în cursul zilei, dar și noaptea. Se mai răcește puțin, până pe la 12 grade Celsius.
Vineri și sâmbătă, ploile vor continua și temperaturile vor mai coborî, astfel încât duminică este posibil să avem 0 grade noaptea și doar 8 grade ziua. Iar săptămâna viitoare va fi și mai frig.