Din 30 noiembrie se va putea circula și noaptea pe Podul de la Brăila
Articole de la același autor
Femeile cu copii se vor putea pensiona mai repede. Cum arată bonificațiile din proiectul legii pensiilor
27 Octombrie 2023
Redactorul șef al ziarului Cuget Liber, Carmen Mocanu, premiat la GALA “ZIUA DOBROGEI”. Iată cine a mai primit premii!
14 Noiembrie 2023
Hărțuirea în teambuilding și cea pe online de către un coleg vor fi considerate „hărțuire la muncă”
16 Noiembrie 2023
Circulaţia pe Podul suspendat peste Dunăre va fi deschisă şi pe timpul nopţii începând cu 30 noiembrie, când expiră perioada în care constructorul italian Webuild a avut ca termen demontarea macaralelor aflate pe pod, chiar dacă această operaţiune nu a fost încă finalizată.
"Până pe 30 noiembrie aveau acceptul să ţină podul închis pe timp de noapte, pentru a demonta macaralele. În mod normal, ar fi trebuit să le demonteze pe perioada nopţii, ceea ce nu s-a întâmplat. Până la această dată, au demontat aproape o macara din cele patru. Este greu de crezut că în perioada aceasta, cu vânt şi cu iarnă, vor putea să le desfacă. Li s-a dat o perioadă în care au promis că le demontează. Au promis că le vor demonta mai devreme. Nu s-au înscris în acest termen, nu are rost să mai ţinem închis podul peste noapte, din moment ce este evident că ei nu se vor apuca până la primăvară, cel puţin, de demontat macarale. Nu au nicio vină şoferii să stea să aştepte să se întâmple ceva care nu se va întâmpla deocamdată. Ei vor trebui să asigure macaralele acelea, să nu se întâmple ceva cu ele. Dacă tot nu le-au demontat, îi vom pune să ia toate măsurile de siguranţă pentru şoferi. Practic, nu ar mai trebui ca braţul să fie perpendicular pe pod, ci să fie paralel cu podul", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu.
Referitor la sesizarea făcută duminică, în mediul online, de un şofer care a reclamat că, în timp ce mergea pe Podul peste Dunăre, o bucată de gheaţă s-ar fi desprins şi i-ar fi spart parbrizul, Alin Şerbănescu a precizat: "Nu ştim dacă a fost sau nu adevărat cazul semnalat, se cercetează nu de către noi, de către alţii".
În ceea ce priveşte posibilitatea ca Podul peste Dunăre să fie închis în condiţii de vreme nefavorabilă, purtătorul de cuvânt al CNAIR a spus că acest lucru s-ar impune doar în caz de vânt foarte puternic, când senzorii podului ar indica acest lucru, sau în condiţii de viscol, când nu ar exista vizibilitate.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 30 August 2023
Miercuri, 23 August 2023
Joi, 13 Iulie 2023
Miercuri, 30 August 2023
Sâmbătă, 22 Iulie 2023
Joi, 20 Iulie 2023
Vineri, 07 Iulie 2023
Miercuri, 05 Iulie 2023