Doar cinci specii de sturioni mai există în Dunăre și Marea Neagră

4971
Doar cinci specii de sturioni  mai există în Dunăre și Marea Neagră - sturioni-1346861251.jpg
Reducerea pescuitului ilegal, educarea consumatorului pentru a consuma caviar și produse din sturioni proveniți din acvacultură. Creșterea gradului de protecție a habitatelor, evaluarea numărului de exemplare crescute în captivitate, extinderea perioadei de prohibiție la pescuitul sturionilor, până la refacerea stocurilor și elaborarea unei strategii de comunicare adresată publicului larg, pentru protecția sturionilor, sunt măsurile propuse de specialiști pentru salvarea acestei specii de pești.


Întâlnirea Grupului de Acțiune pentru Conservarea Sturionilor s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute și a reunit 28 de cercetători, oficiali și comunicatori din partea Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării, ai Comisiei Internaționale de Protecție a Fluviului Dunărea, ai organizațiilor guvernamentale și nonguvernamentale din Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovacia, Austria, Germania, România și Elveția.

În Dunăre și Marea Neagră mai trăiesc cinci specii de sturioni: cegă, morun, nisetru, pătrugă și viză, toate periclitate. Mai bătrâni decât dinozaurii, cu un aspect inedit datorită scheletului cartilaginos și fără solzi, acești pești călători sunt valorificați economic pentru carne, clei și icrele negre, iar prezența lor reprezintă varometrul unui ecosistem sănătos. 


Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2825 secunde