Domeniul public, eliberat de mașinile abandonate și de cele fără stăpân

464
Domeniul public, eliberat de mașinile abandonate și de cele fără stăpân - x-masini--1693834346.jpeg
Luna aceasta, primarul Constanței, Vergil Chițac, a semnat o nouă dispoziție prin care mai multe vehicule aflate pe domeniul public vor fi ridicate. Astfel, începând de săptămâna aceasta, polițiștii locali vor ridica 36 de vehicule fără stăpân și abandonate, pe care le vor transporta în parcul de mașini al municipalității, situat pe strada Vârful cu Dor.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, pentru a fi declarate fără stăpân sau abandonate, autovehiculele trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate, respectiv fără plăcuță de înmatriculare sau alte marcaje oficiale ori înmatriculate în străinătate, al cărui proprietar nu respectă condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice. „Facem apel cetățenilor, în cazul în care au cunoștință despre existența unor astfel de autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public să semnaleze aceste aspecte la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 - dispecerat Direcția Generală Poliția Locală sau pe adresa de e-mail [email protected].

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5273 secunde