Nu scăpăm de Covid-19!

Dr. Sorin Rugină: "Virusul rămâne și misiunea lui este să găsească noi victime"

2019
Dr. Sorin Rugină:

Articole de la același autor

Numărul bolnavilor infectați cu noul coronavirus a luat amploare în ultimele zile, iar ieri, a culminat cu infectarea a 320 de persoane, la nivelul întregii țări. Cinci dintre acestea sunt constănțeni.

Coronavirusul nu vrea să ne lase deloc în pace. Când speri că, gata, cazurile încep să scadă, cum statisticile indică alte creșteri, care ne fac să ne temem din nou și ne pun pe gânduri.

Desigur, această creștere se datorează atitudinii pe care populația o manifestă, aceea de nerespectare, în mare parte, a măsurilor de siguranță și protecție ce trebuie luate în această stare de alertă în care ne aflăm. Cam peste tot, oamenii se plimbă nestingheriți, fără măști de protecție, deci fără a le păsa prea tare că dacă, întâmplător, sunt purtători de virus, îl pot transmite, cu mare ușurință, nu doar celor din jur, dar mai ales propriilor familii. Așa că această atitudine este cea care conduce la creșterea numărului de cazuri și doar noi suntem vinovați dacă acest Covid-19 va continua să crească, în continuare.



Multe semne de întrebare


Mulți au impresia că, dacă a venit vara, gata, am scăpat. Ei bine, nu este așa. Dragi constănțeni, căldura nu face ca virusul să dispară. Mare atenție! Pentru a ne lămuri cât mai bine în privința noului coronavirus, l-am contactat pe rectorul Universității "Ovidius", prof. univ. dr. Sorin Rugină, care, pe lângă funcția pe care o deține în cadrul instituției de învățământ, este, înainte de toate, medic la Spitalul de Boli Infecțioase.

"Coronavirusul este un virus nou, dintr-o familie care circulă prin lume încă din anul 2002, dar este modificat acum în proporție de 25%. De fapt, Covid-19 este un virus cu 25% mutații și cu o rată foarte rapidă de răspândire. Aceasta este problema. Uneori, ai chiar senzația că numai dacă ieși afară pe stradă te infectezi. Virusul are încă această particularitate, neexplicată, cu o rată mare de răspândire în rândul populației. 


Nu știm nici de ce mor și tinerii. De regulă, se infectează persoanele cu diabet, cu alte boli, care sunt predispuse la infecții. Un lucru de reținut este că nu pneumonia această severă este, neapărat, cea care omoară, ci îi aduce pe bolnavi la insuficiență respiratorie. Spre exemplu, din pacienții asistați pe Terapie Intensivă, numai 10% supraviețuiesc, deși se aplică o metodă de oxigenare.

În aceste ultime luni, s-a constatat că, sub alveole, în țesut sunt tromboze, unde se produce acel sindrom de coagulare intravasculară, deci sângele se coagulează în vase. De ce? Pentru că, la un moment dat, virusul determină o reacție de apărare în organism, care dă acea furtună, adică semnalul că s-a pornit acea coagulare. Oricum, suntem destul de îngrijorați, pentru că soluțiile terapeutice nu sunt eficiente 100%, plus că este posibil ca virusul să rămână cantonat undeva în intestin și unii bolnavi să se reinfecteze", a declarat, pentru "Cuget Liber", prof. univ. dr. Sorin Rugină.

În așteptarea vaccinului

De regulă, tratamentul durează în jur de șapte zile, dar până se face negativarea mai durează. De asemenea, există persoane care s-au vindecat după zece zile, alții după mai mult timp. De fapt, a subliniat dr. Sorin Rugină, totul depinde și de încărcătura virusului, dar, de regulă, pacineții stau internați în spital până când au două teste negative, dovadă că s-au vindecat.

Acesta a precizat că, din punctul său de vedere, ca și medic, este un virus nou, pentru care nu avem vaccin, deci nu putem face prevenție. Mai grav este că acest Covid-19 ar avea o componentă genetică și din virusul HIV.

"Problema este că, în cazul virusului HIV, acțiunea lui de bază este imunodepresia, îți distruge sistemul imunitar. În aceste condiții, avem un virus care este foarte agresiv și, în același timp, tot el deprimă organismul.

În concluzie, oamenii trebuie să știe că virusul nu pleacă. Pe timpul verii, va scădea transmiterea acestuia în rândul populației, dar virusul rămâne și misiunea lui este să găsească noi victime. Deci, până nu vine vaccinul, populația este expusă. Nu vom scăpa, va scădea curba și va fi acea revenire, în iarnă. După aceea, așteptăm un vaccin anul viitor, populația se va vaccina și începem să creăm un fond de imunitate, dar între timp se creează o imunitate naturală.

Între timp, ne vom obișnui cu virusul și probabil că vor fi din ce în ce mai puține forme severe", a conchis dr. Sorin Rugină. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3325 secunde