Abuzuri și violențe, în Centrul de Plasament Delfinul. Unul din trei copii are dosar penal

Fabrica de infractori finanțată din bani publici

12718
30

Articole de la același autor

450 de copii merg, zilnic, la Școala "Ion Borcea" din localitatea Agigea. Dintre aceștia, 40 provin din centrul de plasament "Delfinul" din localitate. Sunt copii greu încercați de viață care au ajuns în grija statului din cauză că li s-au destrămat familiile sau din cauza sărăciei. Le trebuie atenție, înțelegere, afecțiune, consiliere psihologică și, exact ca într-o familie, control și ghidare. Singuri nu se pot descurca și se pot rătăci. 


Din păcate, copiii din centrul din Agigea par că s-au rătăcit deja. Personalul centrului pare depășit de situație, iar conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța fie nu este la curent cu ceea ce se petrece în centru, fie îi place să ascundă gunoiul sub preș.


Problemele sunt vechi acolo, dar în ultimul an par a se fi acutizat. Copiii din centru au ajuns adevărați infractori, participă în grup la spargeri în locuințe, atât cei mari, cât și cei mici, își terorizează colegii de clasă și profesorii, au chiar și dosare penale. Orele de curs se desfășoară cu profesorul la catedră și polițistul la ușă. Cadrele didactice sunt agresate fizic și verbal de elevi din cadrul Centrului, care știu că nimeni nu le poate face nimic. În acest timp, conducerea Centrului Delfinul, împreună cu DGASPC, se preface că totul este normal și acuză profesorii școlii din Agigea că nu știu cum să le vorbească acestor copii.


13 dosare penale în lucru


Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, numai în ultima perioadă, polițiștii Postului de Poliție Agigea au fost solicitați de conducerea Școlii "Ion Borcea" să intervină la 11 eveni-mente de natură a deranja orele de curs provocate de elevi proveniți din Centru. Dar asta e o nimica toată, deoarece copiii de la Centru colecționează pe bandă rulantă dosare penale. "În perioada respectivă (n.r. ultimul an calendaristic), la nivelul Postului de Poliție Agigea au fost înregistrate 13 dosare penale în care au fost implicați copii instituționalizați în cadrul Centrului de Plasament «Delfinul», dintre care șapte dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, patru dosare penale sub aspectul săvârșitii infracțiunii de lovire, un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol", se arată în răspunsul transmis redacției de către IPJ Constanța.


Agresează și înjură cadrele didactice


Probleme sunt de mult timp la Agigea, dar cadrele didactice spun că așa nu se mai poate. Problemele de comportament sunt din ce în ce mai grave, existând tot timpul riscul producerii unor tragedii. 


"Am avut incidente grave, din păcate, de la a da cu piciorul în ușă, a arunca cu scaunul în ușă, la violențe împotriva profesorilor. De exemplu, în timpul orei, în timp ce era la tablă, unei colege i-a trecut pe lângă ureche o bilă metalică. A fost la un pas să fie rănită grav. Vorbesc foarte urât, amenință, sar la bătaie, sar gardul și fug de la școală. Am încercat un dialog cu conducerea centrului, dar nu am reușit întotdeauna. Ne-am adresat în nenumărate rânduri Direcției (n.r. DGASPC Constanța). De la Direcție, ni s-a spus că au personal puțin și că nu este calificat. Au și ei personalul pe care l-au găsit", ne-a declarat Doinița Sârbu, directorul școlii din Agigea.


Aceasta ne-a relatat numeroase din situațiile întâmpinate la clasă, cu elevii din centrul de plasament. "De exemplu, un copil are o stare proastă și în permanență bate cu pumnul în bancă. Orice i-am spune nu îl poate calma. De altfel, întotdeauna când li se atrage atenția copiii din centru răspund, invariabil: «Nu îmi pasă». Avem copii violenți. Este explicabil pentru ei, dar greu pentru noi. Mai ales în condițiile în care nu suntem o școală specială, educați ca și cadre didactice special pentru acești copii. Toate problemele lor sunt comportamentale. Cadrele didactice au și modul de psihopedagogie, dar nu sunt pregătite special pentru aceste probleme comportamentale. Ei ar trebui să beneficieze de altă consiliere, de altă formă de activitate. Au nevoie de multă atenție, de afecțiune și probabil că se manifestă în fel și chip ca să atragă atenția. Dar noi avem peste 20 de copii la clasă, nu putem să le acordăm lor toată atenția, pentru că astfel nu se mai face act didactic, iar acei copii vin la școală ca să învețe", ne-a mai spus directorul Doinița Sârbu.


Noaptea: Xbox și filme porno


Învățătoarele și profesorii din școală povestesc că sunt zile în care copiii din centru pur și simplu vin și dorm la ore și spun că au stat și s-au jucat toată noaptea pe playstation-ul adus de unul din educatori sau că s-au uitat la filme deocheate. "La ei nu se aplică nicio regulă. Se vede clar lipsa mamei, că nu primesc educația chiar și cea mai scăzută, pe care o primesc copiii din cele mai slabe familii. Dacă vrem, desenăm, dacă nu, nu desenăm, dacă vrem dormim. Nu-i interesează absolut nimic și nici nu vor să-i intereseze. Li s-a inoculat faptul că au numai drepturi. La clasă, îți poți rupe două minute pentru a discuta cu el, poți să lucrezi diferențiat, conținutul disciplinei tale, adaptat la nivelul lui, dar noi nu avem probleme de intelect, ci de comportament. Noaptea ei fac altceva, mi-au povestit cum într-o noapte au făcut concurs de scuipat. Comporta-mentul acesta negativ se ia treptat, ceilalți îi văd ca niște eroi - «Ce tare este, nu-i pasă, nu-și face teme!». Și eu vreau să fiu la fel ca el!", ne-a relatat profesorul de limba engleză, Ghionul Gogoașă.


Cadrele didactice de la școala Agigea ne-au povestit că, după vacanța de iarnă, când a început semestrul al doilea, mai mulți copii, inclusiv din clasele mici, s-au lăudat la școală cum au spart o casă, împreună cu cei mari, și au furat jucării, telefoane și alte electrocasnice. Incidentul este confirmat și de polițiști. "La data de 8 februarie 2017, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Agigea au fost sesizați cu privire la faptul că, în perioada 7 februarie, ora 10, 8 februarie, ora 12, persoane necu-noscute au pătruns prin efracție în imobilul fiului său, situat în comuna Agigea, de unde au sustrat mai multe articole de plajă și jucării. Echipa operativă deplasată la fața locului a constatat faptul că cele sesizate se confirmă și, în urma unor activități informativ-operative, au fost identificați autorii faptei ca fiind nouă minori cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani. Bunurile au fost recuperate în proporție de 80 la sută. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Postului Agigea sub aspectul infracțiunii de furt calificat, fiind întocmit dosar de cercetare penală", precizează reprezentanții IPJ.


Toți profesorii reclamă la unison că elevii din cadrul Centrului, din ciclul gimnazial, nu își fac aproape niciodată temele, nu vin pregătiți la școală, unii dintre ei chiar fără ghiozdane. "Te jignesc în față, îți spun cele mai murdare cuvinte, iar tu ca profesor nu îi poți face absolut nimic. Te înjură cu zâmbetul pe buze. Problema este că sunt și foarte violenți. Nu ezită să te lovească, să te împingă, să te scuipe. Nu au pic de respect, nici măcar față de profesori. Nu mai vorbesc despre ceilalți colegi", spun profesorii. 


Primarul din Agigea: "Se petrec abuzuri de neimaginat"


Problema copiilor din Centrul de Plasament Delfinul este recunoscută și de Primăria comunei Agigei. Primarul Cristian Cârjaliu spune că "acolo se întâmplă lucruri foarte, foarte grave și abuzuri de neimaginat". "Părerea mea este că se vrea ca acest sistem să creeze oameni defecți. Cei de la Direcție, de la Centru nu fac nimic să îndrepte lucrurile. Toată lumea e de vină pentru comportamentul copiilor, doar ei sunt niște sfinți. Se întâmplă acolo niște abuzuri despre care vă spun eu că nici măcar nu bănuiți. Gândiți-vă că ei țin băieții și fetele în același Centru, indiferent de vârstă. La 14-16 ani, urlă hormonii în ei. Vă puteți închipui ce este acolo? Dar mai grav, să ții o fetiță de clasa a II-a, a III-a cu un șmecheraș din acesta de clasa a VIII-a, nesupravegheați… Este strigător la cer că nu încearcă nimeni să îi separe în centre diferite, în funcție de vârstă și sex. Vă spun, acolo se petrec multe lucruri", ne-a declarat primarul Cristian Cârjaliu. 


Mai mult, acesta poveste că săptămâna trecută, copiii de la Centru erau în mijlocul comunei, cu pietre în mână și băteau toți cetățenii de pe stradă. "Cei de la centru mi-au spus că sunt copii, că nu îi înțelege nimeni. Ei sunt învățați că nimeni nu le poate face nimic. Toată lumea e de vină, dar ei nu au ce să caută pe stradă singuri, nesupravegheați. Ei ies din Centru, fură și brusc e vina noastră, a comunității, că ei devin infractori. O spun cu toată răs-punderea: acolo se fabrică viitori infractori. Poliția are o grămadă de dosare penale în lucru cu ei, dar vă dați seama câte fapte au rămas nesesizate, nedescoperite, necer-cetate. Iar din păcate, cu Centrul și cu DGASPC nu se poate discuta. De câte ori vrem să avem dialog cu ei, ne lovim de un zid. Dar le atrag atenția: nici comunitatea locală nu este de fier", a declarat Cârjaliu. Acesta a povestit și un caz revoltător de anul trecut: "O fată de clasa a VII-a, din fața Centrului, se urcă singură într-o mașină cu numere de Franța și pleacă. Sun imediat și la dna Grecu și la dl Dinică și le spun. După o oră primesc o explicație de-a dreptul penibilă: Fata a plecat cu un cetățean, cu o mașină cu numere de Franța, pentru a primi niște haine care se aflau într-o altă locație. Trageți singuri concluziile".


DGASPC: "Este o campanie împotriva acestor copii"


Am încercat să luăm și noi legătura cu conducerea centrului. Ne-am deplasat la fața locului și, imediat după ce am intrat în curte, am fost întâmpinați de câțiva copii. Aceștia l-au chemat pe un educator, care a ieșit din clădire cu țigara aprinsă în mână, deși chiar pe ușa de lângă el scria cu litere mari că fumatul este interzis în incinta centrului. Pe directorul centrului, Ana Grecu, nu am găsit-o în instituție la ora vizitei noastre. Era doar un psiholog care ne-a spus că "doamna directoare este în concediu câteva zile". 
Inițial, directorii DGASPC au încercat să pară surprinși de problemele sesizate, să dea vina pe profesorii din Agigea pentru că nu știu să se poarte cu copiii, pentru ca într-un final să recunoască: "Nu îi putem stăpâni. De multe ori, chiar noi chemăm poliția să intervină la Centrul Delfinul". 


"Acolo este o campanie împotriva acestor copii, vor să-i mutăm din școală, dar acest lucru nu este posibil. Nimeni nu neagă niște probleme, există de ambele părți. Dar singuri nu putem să facem mare lucru. Sunt copii care au frustrări, cu traume emoționale, respinși de comunitate, care au răspuns, la rândul lor, cu violență", ne-a declarat directorul general al DGASPC Constanța, Petre Dinică.


La rândul său, directorul adjunct al instituției, Mihaela Ristea, consideră că este nevoie de o colaborare între școală și centru pentru ca acei copii să fie integrați în societate. "Ideea este că acești copii trebuie valorizați tot mai mult. Să reușim să găsim împreună soluții împreună să le rezolvăm. Nu zice nimeni că nu sunt probleme acolo, însă dacă noi nu vom reuși împreună să găsim soluții, să existe o continuitate între noi și școală, între școală și noi, să existe o comunicare permanentă, nu vom putea schimba nimic", este de părere Mihaela Ristea.


Potrivit acesteia, "activitatea centrului «Delfinul» a fost permanent în atenția conducerii DGASPC, s-au purtat discuții pentru a se identifica problemele și soluțiile pentru acești copii". Mai mult decât atât, directorul adjunct consideră că unii copiii reacționează violent tocmai din cauza celui cu care interacționează. "Ca să-i ajuți să depășească aceste probleme trebuie să cunoști copiii, să le cunoști trecutul, problemele. Sunt copiii care reacționează și dacă le vorbești într-un anumit fel. Sunt copii care dacă ai ridicat un pic tonul, toleranța este destul de scăzută și reacționează violent". 


În urma acestui articol, solicităm public, atât Consiliului Județean Constanța, cât și IPJ Constanța, să cerceteze aspectele semnalate. 


Comentează știrea

30 comentarii. Pagina 3 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
Anonim
7 martie 2017
Titlul ales bine

Articolul spune un mare adevăr : acela al lipsei de interes față de acești copilași abandonați de soartă. Dar, cea mai mare vină este a celor care le sunt tutori legali și pe care nu-i interesează câtuși de puțin de odraslele lor. Copiii ăstia fumează de la 6-7 ani și stau pe străzile din Agigea și pe la 11 noaptea. Ce părinte întreg la cap ar face același lucru și anume să nu impună niște reguli cu pedepse pe măsură? Directorul de la centrul de plasament este principalul vinovat de indiferență. Copiii aceștia au, vă dați seama, dosare de cercetare penală. Este posibil așa ceva? Trebuie aplicate sancțiuni atât personalului cât și copiilor. Chiar d-na Grecu, directoarea centrului, recunoștea acum câțiva ani că acești copii sunt sortiți infracționalității. Păi, dacă, mămica lor gândește așa atunci, noi, societatea sa îi punem la zid și sa tragem?

sava
7 martie 2017
multimiri lui ana grecu

Craciun,manea,petrechiuta,sava,iacobescu,Ali suntem alaturi de Ana grecu mami.

Cetatean
7 martie 2017
Un sistem bolnav

Dragilor,admiteti ca este un sistem bolnav,un cerc vicios!Nu educatorii din centru au vina,sunt oameni care le sunt si mama si tata ,24 de ore acestor copii de care părinții nici nu se mai intereseaza,sunt convinsa ca este un mare stres psihic acolo,însă celor în necunostinta de cauza le este clar,f ușor sa arunce cu "piatra ". Voi,cei care aveți copii,cum îi educați acasa atunci când copilul greșește?recurgeți la pedeapsă, mustrare sau constrangere?sunt convinsa ca da,ei bine ....doamnele de acolo nu au voie pentru ca legea nu le.permite!Cei din centre își cunosc foarte bine drepturile și profita de ele la maxim!Statul PROTEJEAZĂ din toate punctele de vedere cazurile de genul ăsta și nu îi responsabilizeaza cu nimic!iar distinsele doamne "pregatite" de la scoala ar trebui sa apeleze la cunoștințele lor didactice și sa facă fata unui copil problematic la ora.Aici clar.interesele sunt altele!!!

Anonimul
8 martie 2017
Școală de corecție sau penitenciar

Propun să îi dați la școala de corecție sau penitenciar, ăștia nu merită să fie liberi, faceți un sistem asemenea USA cu detenție pentru minori dar care să aibă parte și de centru de reeducare și evaluare psihologică exact ca în America, iar problemele vor dispărea!!!

Cetatean
8 martie 2017
Reconciliere

Am citit acest articol. Părerea mea este ca exista alte interese. De ce acea directoare de școală împreună cu primarul localității Agigea nu s au așezat la masa rotunda împreună cu directorul centrului, cu directorul Directiei și Reprezentantul CJC ? De ce se folosesc de acești copii și angajații? Recunoasteti de primar ? Ce interese personale urmăriți?

Cta
8 martie 2017
Rușine ziaristei fabricanta de minciuni!

Andreea Perhaita sa ți fie rușine pentru titlul ales . Oricum ramai o necunoscuta. În acest caz interesele sunt altele. În niciunde caz angajații centrului nu merita aceasta descriere și nici copii din acest centru. Rușine! !!!!

Cetatean
8 martie 2017
!!!

Jurnaliști deștepți care scriu ceea ce li se impune! !!!

Cineva
8 martie 2017
Violenta copiilor din centru Delfinul

Intr_adevar exista violenta și indiferență și chiar nepăsare din partea copiilor instituționalizați.Copilul meu a fost amenințat de unul din copiii centrului Delfinul, că dacă nu ii da un ceas îi taie.Ce spuneți de asta?Cine e de vina?Trebuie lucrat la legea de protecția copilului că acolo este o problema.

Just me
12 martie 2017
Interese

Probleme au fost si vor fi dintotdeauna, in cazul copiilor institutionalizați. Nu sunt ai angajaților Dgaspc si nici ai școlii! Sunt copii ai întregii comunități! Ce se întâmpla acum este tocmai ca școala de acolo nu ii vrea, ii marginalizează, sunt copii care stau preponderent in ultima banca, sunt metamorfozați in propria școala si in propria comunitate! Atat se arata cu degetul spre personalul centrului de plasament degeaba! Educatorii sunt parintii lor sociali, au grija de ei, sa pape, sa fie îmbrăcați corespunzător, sa fie curați, vrând nevrând te atașezi de aceste suflete! Cum puteți crede ca cineva le-ar vrea rau?!? Aici sunt alte interese la mijloc: terenul din spate primăriei si închiderea tuturor centrelor la nivel național si găsirea de soluții alternative pt copiii din centre: plasament fam sau locuințe sociale, căsuțe cum sunt unele centre deja....nu va mai lăsați manipulați aiurea oameni buni ca nimeni nu bate pe nimeni si daca sunt atatea dosare penale sunt tocmai pt ca a existat o transparentă si conducerea centrului a anunțat poliția pt orice abaterea comportamentala si disciplinara a copiilor.

Anonim
17 martie 2017
raspuns

Cei care cred ca Doinitza vb aiureli ... Mai ganditi-va odata ...Are perfecta Dreptate ... Sunt alte interese la mijloc ... Primaria este deranjata de locatia acestui centru

Răspuns la: ISJ si Doinitza
Adăugat de : Cristi, 7 martie 2017
Directoarea scolii-bucovala zoia-carjaliu. Toti trei impotriva directie de protetie a copilului. Tetenul si cladirea centrului!
30 comentarii. Pagina 3 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6012 secunde