Galerie FOTO / Sprijin pentru Iulia! Casa i-a ars într-un incendiu și are nevoie de noi

12231

Articole de la același autor

Într-o postare pe o rețea de socializare, Viorica Niculita aduce în atenția opiniei publice cazul Iuliei, o fată din Valul lui Traian, care de sâmbătă, 9 martie a.c., împreună cu familia ei au rămas fără un acoperiș deasupra capului, casa arzând într-un incendiu. Pe această cale suntem invitați să nu rămânem indiferenți și să dăm o mână de ajutor Iuliei ca viața ei să revină la normal.


„O să vă spun povestea Iuliei, o fată tânără și frumoasă, cu un suflet minunat, pe care o cunosc de mult timp, astfel încât aș putea spune fără să greșesc prea mult că face parte din familia mea.
Iulia are soarele în privire și bunătatea în suflet. Iulia se lasă pe ea dacă este nevoie pentru a da altuia. Iulia este acea persoană care îți este mereu alături atunci când ai nevoie de ajutor.


De sâmbătă dimineața viața Iuliei s-a schimbat teribil, asupra ei și a familiei sale s-a abătut o nenorocire așa cum se poate întâmpla doar o dată în viață.


Casa Iuliei a luat foc din senin și în câteva ore a ars toată agoniseala de o viață a Iuliei și a părinților ei în vârstă. (vezi știrea aici).


Voi posta fotografii cu ceea ce a mai rămas din căminul Iuliei, al fiului ei și al părinților săi, pentru că în anumite situații de viață cuvintele se dovedesc a fi sărace și lipsite de substanță și nu mereu prin cuvinte reușim să zugrăvim situații, stări, trăiri, emoții.


Am vorbit cu ea la telefon mai devreme și printre lacrimi mi-a spus că este recunoscătoare că familia ei este bine, că nu a fost nimeni rănit, că a rămas fundația și acoperișul casei, așa că este încă bogată.


Nu mai are haine, mobilă, electrocasnice, covoare, perdele.
Are doar o fundație, un acoperiș și o viață de reconstruit.
A pierdut tot ce a avut dar nu s-a pierdut pe ea.


Și pentru că nu pot asista indiferentă la suferința unui alte ființe, vin către voi cu un apel și o rugăminte făcute din suflet: Haideți să o ajutăm pe Iulia fiecare cu cât poate, chiar și cea mai măruntă sumă este de folos, haideți să participăm fiecare cu cât are la reconstrucția vieții Iuliei, să facem Rai din ceea ce avem. Haideți să câștigăm aur spiritual, ajutând acest copil greu încercat în acest moment.


Să știți că inițiativa nu vine din partea ei, a trebuit s-o cert pentru a accepta să scriu despre ea și greu a acceptat să-mi dea numărul contului ei bancar pentru a-l publica. Mi-a spus cu blândețe și demnitate că îi este jenă să ceară, ea nu știe să primească, în schimb se simte împlinită atunci când oferă. Da, există astfel de oameni, chiar dacă pare greu de crezut.


A acceptat să îmi dea contul bancar și să scriu despre povestea ei abia după ce i-am spus că nu are dreptul să ne ia posibilitatea de a o ajuta, posibilitatea de a face bine, posibilitatea de a ne mai plăti din greșeli ajutând un suflet aflat în nevoie.


Amintiți-vă cuvintele părintelui Arsenie Papacioc: “Nu ai cât ai, ci ai cât dai. Și nu dai din ce ai, ci dai din ce ești!”


Contul bancar al Iuliei este:


RO48BACX0000002343020000
Lupascu Iuliana, Unicredit Bank








Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.7258 secunde