Greva poștașilor întârzie facturile la lumină

128
Greva poștașilor întârzie facturile la lumină - grevaspontanalapostaromanapostas-1477826525.jpg
Facturile la lumină vor ajunge cu câteva zile întârziere luna aceasta. Potrivit reprezentanților ENEL, din cauza grevei spontane declanșate de angajații Poștei Române, transmiterea facturilor emise începând cu 24 octombrie va fi întârziată până la finalizarea grevei.


"Pentru a veni în întâmpinarea clienților afectați de acest eveniment, compania Enel a decis prelungirea termenului de plată pentru clienții care ar fi trebuit să primească factura de energie electrică în perioada de derulare a grevei", mai precizează reprezentanții ENEL.


Compania reamintește clienților săi că au la dispoziție contul MyEnel, pe care îl pot accesa prin intermediul www.enel.ro sau aplicația pentru telefonul mobil – MyEnel mobile app, pentru a vedea situația plăților efectuate și istoricul facturilor pentru ultimele 12 luni, încă din prima clipă de utilizare a contului personal în aplicație.


În plus, încurajează clienții să își activeze factura electronică, pentru a primi lună de lună factura prin intermediul e-mailului, imediat ce a fost emisă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 30 Octombrie 2016
Stire din Sănătate : Mâine, GREVA generală în SĂNĂTATE
Marţi, 13 Septembrie 2016
Stire din Eveniment : Judecătoria Constanța intră în grevă
Pagina a fost generata in 0.2969 secunde