Incidenţa Covid-19 a ajuns la 3,86 la mia de locuitori în municipiul Constanţa

267
Incidenţa Covid-19 a ajuns la 3,86 la mia de locuitori în municipiul Constanţa - cazurinoi2-1642074006.jpg
La nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.785 cazuri noi de persoane infectate cu Sars - CoV - 2, din care 316 la Constanţa. Ca urmare, la acest moment, incidenţa pe municipiu a ajuns la 3,86 la mia de locuitori. În ceea ce priveşte numărul de persoane decedate, până acum, 59.150 de persoane bolnave au decedat. În intervalul 12- 13 ianuarie au fost raportate de către INSP 36 de decese (19 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Iași, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș, Vâlcea.

Dintre cele 36 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, două la categoria de vârstă 40-49 ani, patru la categoria de vârstă 50-59 ani, şapte la categoria de vârstă 60-69 ani, nouă la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 la categoria de vârstă peste 80 ani.

34 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru doi pacienți nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Totodată, în unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu Covid-19 este de 3.272, cu 209 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 441 de persoane, cu 24 mai mult decât în ziua anterioară. 

Pagina a fost generata in 0.3229 secunde