Informații de ultim moment pentru tătici! Schimbări privind concediul paternal, anunţate de ministrul Muncii

220
Informații de ultim moment pentru tătici! Schimbări privind concediul paternal, anunţate de ministrul Muncii - ngu5ztgxndm0mjizowe0nmu4ztyzyzni-1661513300.jpg

Articole recomandate

Guvernul a aprobat vineri o ordonanță care prevede acordarea concediului paternal pentru nașterea fiecărui copil, nu doar la primul așa cum era până acum.


„S-a aprobat acordarea concediului paternal la nașterea fiecărui copil, nu numai la primul copil, cum era până acum”, a anunțat Marius Budăi, ministrul Muncii.

Conform acestuia, prin aceeași ordonanță s-au extins categoriile de lucrători care pot beneficia de acest drept și au fost majorate perioadele de concediu.

„Am majorat și perioada de acordare, în sensul că tații care au și cursuri de puericultură vor avea 15 zile de concediu paternal, astfel încât în primele zile de viață ale noului-născut să poată fi alături de familie, și tații care nu au cursuri vor avea, în loc de 15, 5 zile la dispoziție astfel încât să poată sta acasă”, adăugat Budăi, potrivit Mediafax. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 14 Octombrie 2020
Stire din Social : Cine poate beneficia de concediu paternal
Pagina a fost generata in 0.4241 secunde