Legea privind eliminarea celor 102 taxe, inclusiv a celei radio-tv, va fi dezbătută, azi

128
Legea privind eliminarea celor 102 taxe, inclusiv a celei radio-tv, va fi dezbătută, azi - parlamentaricameradeputatilor5sc-1481875524.jpg

Articole recomandate

Curtea Constituțională dezbate, azi, sesizarea făcută de președintele Klaus Iohannis împotriva legii PSD prin care sunt eliminate 102 taxe nefiscale, inclusiv cea radio-TV, după ce dosarul a fost amânat în ședința de miercuri.

Sesizarea a fost făcută în noiembrie, iar termenul a fost stabilit de la început de judecători pentru 14 decembrie, după alegerile parlamentare, dar decizia a fost amânată pentru vineri.

Iohannis susține în motivarea deciziei că prin lege sunt încălcate normele constituționale referitoare la principiul separației puterilor în stat și cel al legalității, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Guvernului, precum și cele care guvernează bugetul public național.

Președintele acuză încălcarea atât a normelor constituționale, a Legii responsabilității fiscal-bugetare, cât și a Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016. Iohannis spune că se aplică și în acest caz prevederile prin care sunt interziste modificări majore în fiscalitate cu 6 luni înainte de alegeri, pentru că măsurile adoptate vor produce consecințe imediate, fiind afectată execuția în curs a bugetului de stat, și nu doar a bugetului viitor, transmite News.ro.

Klaus Iohannis mai spune în sesizarea de neconstituționalitate că Parlamentul trebuia să identifice în mod concret și sursa de finanțare necesară pentru aplicarea legii și să găsească soluții concrete, având în vedere faptul că eliminarea simultană a acestor taxe implică o reducere importantă a veniturilor bugetare, în condițiile în care serviciile publice pentru care acestea se achitau trebuie prestate în continuare.

Iohannis subliniază că legea este lipsită de predictibilitate și coerență, deoarece nu cuprinde soluții legislative cu privire la ansamblul efectelor pe care le vor produce măsurile instituite.

Șeful statului vorbește în sesizare și despre situația TVR și a Radioului public, arătând că eliminarea taxei radio-TV este de natură să genereze interpretări cu privire la statutul salariaților, în cazul în care instituțiile ar rămâne bugetate doar de la stat, și poate afecta autonomia serviciilor publice de radio și televiziune, scrie romaniatv.net

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 22 Noiembrie 2016
Stire din Actual : Cele mai bizare legi de pe glob
Pagina a fost generata in 0.4565 secunde