Litoralul Mării Negre, extins cu 50 de hectare
536
Articole de la același autor
Reguli noi pentru parcările de lângă blocuri. Platformă online pentru rezervarea locului
20 Aprilie 2021
Fără şezlonguri şi beach-baruri pe plajele noi, din Mamaia
09 Aprilie 2021
FĂRĂ MASCĂ în aer liber, de sâmbătă! A fost stabilit calendarul ridicării restricţiilor în România
14 Mai 2021
O nouă etapă a proiectului de stopare a eroziunii costiere a demarat, oficial, vineri, 4 iunie, la Eforie. Ministrul Tánczos Barna, Laszlo Barabas, directorul general al Autorităţii Naţionale Apele Române, reprezentanți ai Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral Constanța, ai Agenției pentru Protecţia Mediului Constanța, ai autorităţilor publice centrale și locale au fost prezenţi la Eforie Sud pentru a marca începerea lucrărilor în Proiectul de protecție și reabilitare a litoralului românesc al Mării Negre din zona de sud a litoralului. Proiectul face parte dintr-un program mai amplu de protecție costieră, început în anul 2013 și care conține 16 loturi, împărțite în două faze, cu un buget total de aproximativ 1 miliard de euro.
Astfel, în cadrul lucrărilor se vor executa șapte structuri de piatră și se vor plasa aproximativ 4 milioane de metri cubi de nisip, ceea ce va conduce la creșterea suprafeței de plajă cu aproximativ 50 de hectare. „Vrem să avem un litoral modern, pus la punct din punct de vedere turistic și să protejăm biodiversitatea de aici. Pe lângă cele 50 de hectare de plajă nouă, câștigăm și peste 2,9 de hectare de biodiversitate marină pentru două specii protejate de bivalve (scoici). Am plecat de la un sistem dezorganizat, de la un litoral care nu a fost pus la punct așa cum trebuie. Îmi exprim convingerea că prin executarea lucrărilor de protecție costieră din Eforie, la fel ca și în cazul celorlalte loturi, se va asigura dezvoltarea durabilă a zonei, protejarea construcțiilor civile și prevenirea riscurilor de inundare a cordonului de legătură dintre Eforie Nord și Eforie Sud”, a declarat ministrul Tanczos Barna.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 04 Iunie 2021
Joi, 03 Iunie 2021
Marţi, 18 Mai 2021
Luni, 24 Mai 2021