Mai multe străzi din Constanţa, fără curent electric

179
Mai multe străzi din Constanţa, fără curent electric - curent-1639928135.jpg

Articole de la același autor

E-Distribuție Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare, însă pentru efectuarea lor, este nevoie de întreruperea temporară a curentului electric, în zonele respective.

Săptămâna aceasta, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Luni, 20 decembrie, între orele 8.30 şi 16.30, în municipiul Constanţa, sunt afectaţi consumatorii de pe străzile Alceu, Almaş, Crişul Alb şi Crişul Negru, precum şi cei din zona Piaţa Abator, de pe străzile Ancorei, Corabiei, Tunelului, Aviator Nicolae Belghiru, Maior Ion Porumbaru, Şoseaua Mangaliei nr. cuprinse între 40 şi 76, respectiv cei de pe strada Dr. Marcovici şi Complex Abator.

În restul judeţului, între orele 9.00 şi 12.00, sunt anunţate întreruperi în oraşul Năvodari, pe străzile M8 şi M13. De asemenea, între orele 9.00 şi 17.00, se va lucra şi se va opri curentul în localitatea Seimeni şi în localitatea Seimenii Mici. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3715 secunde