Comitet Județean pentru Situații de Urgență

Măsuri speciale pentru constănțeni

238
1 min citire
Prefectul Bogdan Iulian Huțucă a convocat ieri Comitetul Județean pentru Situații de Urgență ca urmare a atenționării meteorologice cod portocaliu emisă pentru astăzi și mâine, emisă de Administrația Națională de Meteorologie.
În cadrul întâlnirii, prefectul a dispus măsuri și termene instituțiilor reprezentate în comitet. Astfel, pentru Direcția de Sănătate Publică s-a cerut monitorizarea calității surselor de aprovizionare cu apă potabilă a populației și a condițiilor de igienă la nivel comunitar precum și asigurarea serviciilor de asistență medicală - Serviciul de Ambulanță și serviciile de urgență ale spitalelor. Prefectul a cerut acordarea unei atenții deosebite asistenței medicale de urgență, asigurarea unor cantități suficiente de medicamente și materiale sanitare, creșterea nivelului de operativitate în rezolvarea solicitărilor, precum și prin controlul respectării dispozițiilor legale privind organizarea și funcționarea sistemului național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat, intensificarea controalelor igienico-sanitare în scopul verificării calității produselor alimentare și a modului de păstrare a acestora, precum și informarea angajatorilor privind asigurarea apei, echipamentului corespunzător și condițiilor speciale pentru angajați.
Interzis focul deschis și fumatul în pădure
Pentru Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
Constanța s-a dispus interzicerea ținerii animalelor pe pășune, fără asigurarea unor condiții minime de adăpostire (umbrare) și adăpare. Iar reprezentanții RAJA trebuie să ia măsurile ce se impun pentru prevenirea și limitarea efectelor secetei prelungite și a temperaturilor excesive asupra populației. Direcția Silvică Constanța, la rândul ei, trebuie să ia măsuri pentru prevenirea incendiilor de pădure, cum ar fi interzicerea focului deschis și a fumatului în pădure, interzicerea arderii resturilor vegetale și a miriștilor limitrofe fondului forestier, cultivarea și întreținerea liniilor somiere, astfel încât să constituie benzi de prevenire a extinderii eventualelor incendii).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.032 secunde