Ministerul Mediului a depus în Parlament noul Cod Silvic. Reguli dure pentru furturi

169
Ministerul Mediului a depus în Parlament noul Cod Silvic. Reguli dure pentru furturi - ministerul-mediului-1707215216.jpg

Articole de la același autor

Noul Cod Silvic a fost pus pe masa Parlamentului. Noul document va deveni cel mai important instrument de luptă cu furturile și abuzurile. Au fost stabilite noi măsuri, reguli și legi care fac tranziția către tehnologii moderne de supraveghere a pădurilor. Este un document adaptat legislațiilor din peste 17 țări care au reușit să gestioneze eficient fondul silvic național.

Noul Cod Silvic aduce pedepse mai aspre pentru hoții de lemne care vor putea fi prinși, printr-un singur click, cu ajutorul noii variante SUMAL, o aplicație care urmărește traseul lemnului scos din pădure. Introducerea de date false în această aplicație se pedepsește cu până la 5 ani de închisoare.

„În viitor, orice volum mai mare de 5 metri cubi și orice volum mai mare cu 20% decât cantitatea declarată va însemna în mod automat și confiscarea autovehiculului cu care se face acel transport.

În aproape jumătate din suprafața împădurită a României va fi interzis tăiatul pădurilor la ras, dacă acest lucru era interzis până la acest nou cod silvic doar în parcurile naționale, acum extindem această interdicție și în parcurile naturale și în toate ariile naturale protejate din România”, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.

În plus, utilizatorul nu va mai putea să exploateze sau să transporte lemn.

Aplicația e doar un instrument de lucru prin care Noul Cod Silvic face ordine în sistem. De asemenea, în noua variantă a Codului Silvic apare și conceptul de „insule de îmbătrânire”, un mecanism prin care suprafețele de pădure de minimum 0,1 ha, cu rol în menținerea biodiversității, vor fi protejate de tăieri. Noul document definește, totodată, interesele și incompatibilitățile pentru personalul domeniului silvic și propune accesul liber în fondul forestier pentru oricine dorește să se bucure de frumusețea pădurilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6706 secunde