Mizerii și ruginituri. Cât de periculoase sunt locurile de joacă pentru copii

6157
4
Mizerii și ruginituri. Cât de periculoase sunt locurile de joacă pentru copii - locdejoacainparaginainel233-1498489828.jpg

Articole de la același autor

Locurile de joacă vechi, cu tobogane ruginite, balansoare pe care nu le poți mișca nici fără copii în ele, de grele ce sunt, și leagăne din care sar așchii sunt o amențințare pentru toți copiii care le folosesc. Să nu mai spunem că sub locurile de cățărat, de multe ori este un nisip care nu a mai fost înlocuit sau completat de mult timp, în care și-au făcut nevoile câinii și pisicile fără stăpân, și, câteodată, acest nisip este înlocuit cu ciment, ca să "atenueze" căderea celor mici. 


Cu această realitate ne confruntăm de fiecare dată când mergem "la distracție", cu toate că, de multe ori, ajungem acasă un pic "șifonați". Potrivit dr. Oana Barbu, medic primar pediatru, și potrivit tuturor părinților, copiii noști merită locuri de joacă moderne și decente, în care copiii să se joace în deplină siguranță. Specialistul detaliază care sunt cele mai mari pericole din parcuri și dă sfaturi despre cum pot fi evitate. 


"Viața copiilor noștri poate fi pusă, adesea, în pericol de accidentele petrecute în parc. Una dintre cele mai frecvente cauze ale acestora este suprafața dură pe care este amenajat locul de joacă. Două treimi dintre accidente se petrec atunci când spațiul de joacă este amenajat pe o suprafață ce nu amortizează șocul. Pentru că nu putem preveni căzăturile, este foarte important ca micuțul să nu se aleagă cu răni severe. Cele mai sigure suprafețe sunt cele cu nisip, scoarță de copac, rumeguș, cauciuc, anvelopă mărunțită etc. Dar, pentru a fi eficiente, trebuie să aibă o grosime de minim 12 cm, iar echipamentele de joacă amplasate să aibă o înălțime de maxim 1.5 m de la nivelul solului", menționează specialistul. 


După spusele medicului Oana Barbu, echipamentele de joacă necorespunzătoare, leagăne, balansoare ce nu sunt bine fixate, tobogane cu zona de aterizare improprie, spații de cățărare cu goluri, scări cu trepte lipsă, în special scânduri rupte la un pod de lemn, pot fi reale pericole pentru copii. De asemenea, jocurile din fier ruginit, cu colțuri ascuțite, margini tăioase sau leagănele așezate prea aproape unul de celălalt pot transforma jocul copilului într-o experiență neplăcută. Cu părere de rău, medicul pediatru afirmă că "o dată la 4-5 ani are loc un accident mortal în spațiile de joacă". 


În parcuri, pericolele sunt la tot pasul 


Cu toate că parcurile pentru copii, teoretic, au un paznic de serviciu, de multe ori, acesta nu are program și noaptea. Astfel, în parcuri se adună grupuri de tineri care consumă alcool și apoi sparg sticlele pe jos, aruncă mucuri de țigară și alte obiecte cu care, a doua zi, cei mici iau contact. 


"Cioburile de sticlă, mai ales în spațiile acoperite cu nisip, pot tăia mânuțele copiilor. În cazul unui astfel de accident, rana se spală cu apă din abundență și se dezinfectează cât mai rapid. Pietrele mici pot fi înghițite de copilași, dar, în același timp, au obiceiul de a le arunca în partenerii de joacă atunci când se ceartă. Pentru a preveni accidentele grave și pentru ca părinții să se bucure alături de cei mici, în parc, aceștia trebuie supravegheați în permanență. Copiii nu trebuie lăsați desculți, vara, în locurile de joacă, pentru a nu se tăia într-un ciob, a nu se înțepa într-o așchie sau a nu se arde într-un muc de țigară, proaspăt stins", detaliază medicul pediatru. 


Altă recomandare a specialistului este ca, după ce copilul se joacă cu mânuțele în nisip, să fie șters cu șervețele umede, pentru a se evita contaminarea microbiană. 


Din punct de vedere legislativ, există o Hotărâre de Guvern nr. 1.102 din 2002, republicată în 2009, prin care administratorii spațiilor de joacă din parcuri sunt obligați să asigure împrejmuirea locului de joacă, să afișeze la intrarea în parc numărul autorizației de funcționare și să afișeze numerele de telefon ale salvării, pompierilor, ale poliției și ale autorității pentru protecția consumatorului. 


"În lipsa unei legislații bine puse la punct privind amenajarea locurilor de joacă, în conformitate cu normele europene, nu ne rămâne decât ca noi, părinții, să fim vigilenți și să ne urmărim cu atenție copiii, pentru a-i proteja", concluzionează medicul pediatru.


Comentează știrea

dan mihnea
27 iunie 2017
curatenie

Pe str. Calatis nr.5 este adevarat de depozit de gunoaie si diferite resturi degradate terenul al primariei si nu e ingradit, merita sa filmatii

Cascaval
27 iunie 2017
Fagadau = fatalau

Dacă astia mici nu votează îl doare undeva pe acest primar marioneta cu restul de papusi Mupets din primarie, vedeți cât de "atenți" au fost cu copii de 1 iunie. Au în cap numai scenarii de mileniul trei , parcări și șosele smart, transport în comun cu bărcile pe ghiol, etc. Însă maimuțoii astia pesedisti au pierdut total contactul cu realitățile orașului , ce prin nepăsarea lor a ajuns cel mai urât oraș, lipsește orice viziune de plan urbanistic,sistematizare, reabilitare,etc.Totul este în continua degradare,parcul arheologic, Casinoul,parcul Tabacarie ș.a.m.d.Cum de am permis unor venetici sa ajungă în fruntea urbei , eu nu înțeleg, în concluzie culegem ce am semănat.

Ariciu
27 iunie 2017
Mascariciu

Atata timp cat mascariciu nu are copii mici, ce interes are? Tot cluburile sunt tinta. Daca el nu face miscare prin parcuri, ce interes are?

CONSTANTZEAN
27 iunie 2017
ADEVAR !

ATATA MIZERIE SI ATATA RAHAT DE ANIMALE SI OAMENI PESTE TOT, LA TOT PASUL ESTE SI FIRESC CA SA FIE, SA SE DECLANSEZE BOLI EPIDIMIOLOGICE, CU TRANSMISIE : DIAREE, VOMA, ENTEROCOLITA SI ALTELE ASEMENEA ACESTORA SI ASTA DE LA INCONSTIENTZA SI NEPASAREA PRIMARULUI FAGADAU DECEBAL SI CONSILIULUI LOCAL DIN CONSTANTZA, PSD-ULUI CARE NU-L TRAGE DE URECHI PE PRIMAR DEOARECE NU FACE NIMIC PENTRU IGIENIZAREA ORASULUI SI LA GHENELE DE GUNOI, RROMII DESFAC SI RAVASESC GUNOAIELE, CONSTANTZA ESTE O INFECTZIE SI O MIZERIE TOTALA / GENERALA ?! PRIMARUL FAGADAU DECEBAL SI CONSILIUL LOCAL DIN CONSTANTZA, SUNT IN AFARA URGENTZELOR ACESTUI ORAS, ORAS LASAT DE IZBELISTE SI PREOCUPAREA LUI / LOR SUNT CONCERTELE PE PLAJA, CONCURSURI DE BICICLETE, ACESTE FLEACURI, CARE ATRAG MULTZIMEA BANILOR, BANII AJUNGAND IN FINAL IN BUZUNARELOR PSD, PNL.......... SI CELOR CARE VOR AVEA NEVOIE IN CELELALTE CAMPANII ELECTORALE, CA, DOAR, NU VOR AJUNGE IN BUZUNARELE CONSTANTZENILOR DE RAND CARE ISI PLATESC CU, CONSTINCIOZITATE DARILE CATRE STAT : TAXE, IMPOZITE SI CATE SI MAI CATE SUPRA / SUPERTAXE SI IMPOZITE INVENTATE CA SA SARACIM CONTINUU, CU TOATE MARIRILE DE : SALARII, ALOCATZIEI DE STAT PENTRU COPII, INDEMNIZATZIEI DATA MAMELOR PENTRU CRESTEREA COPIILOR, PENSII...................... , NIMIC, NU SE REFLECTA IN INTR-O VIATZA MAI BUNA PENTRU ROMANII DE RAND, CI DOAR POLIRICIENII SPORESC IN AVERI : EURO IN CONTURI, MASINI, BOLIZI PE PATRU ROTZI, VILE, VACANTZE DE LUX IN ZONE EXOTICE.............. ?! DE CE OAMENII DE RAND NU POT SA-SI PERMITA, CE AM ENUMERAT MAI SUS LA POLITICIENI, PENTRU CA OAMENII DE RAND MUNCESC SI TRAIESC DIN PUTZINUL CARE SE STRECOARA PRINTRE DEGETELE CELOR, PE CARE ROMANII, I-AU VOTAT, SI EI, CA DREPT RASPLATA SI-AU BATUT JOC DE MAREA MASA A POPORULUI ROMAN ?! RUSINEEEEEEEEEEEEEEEE, SA VA FIE TUTUROR, CA-N CEI CIRCA 30 DE ANI, DE LA ASA ZISA REVOLUTZIE, ATZI DEVALIZAT TZARA SI ATZI SARACIT UN POPOR, FARA MILA, RUSINEEEEEEEEEEEEEEEEEEE !

Articole pe aceeași temă

Vineri, 21 Martie 2014
Stire din Cetățenești : Colțul constănțeanului supărat
Pagina a fost generata in 0.2713 secunde