Muncă la negru și nereguli grave pe litoral. Aproape o sută de angajaţi fără forme legale

194
2 min citire
Muncă la negru și nereguli grave pe litoral. Aproape o sută de angajaţi fără forme legale - x-controale-1757503530.jpg
Sezonul estival s-a încheiat cu sancțiuni usturătoare pe litoralul românesc. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța a desfășurat, în perioada 15 iulie - 6 septembrie 2025, o campanie națională de controale în domeniile turismului, alimentației publice și comerțului, vizând combaterea muncii nedeclarate, respectarea timpului de muncă și odihnă, precum și siguranța angajaților la locul de muncă. Rezultatele acțiunii sunt îngrijorătoare: peste 800.000 de lei în amenzi și zeci de nereguli descoperite în unități care au profitat de sezonul turistic, dar au ignorat legea muncii. Inspectorii ITM au efectuat 541 de controale în domeniul relațiilor de muncă și au aplicat 68 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 51 au fost amenzi însumând 748.500 lei, iar restul avertismente scrise. Printre cele mai grave abateri s-a numărat folosirea a nu mai puțin de 93 de persoane fără forme legale de angajare sau cu contracte de muncă neînregistrate în sistemul Revisal. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, pentru aceste cazuri, angajatorii au fost sancționați cu amenzi în valoare de 680.000 lei. În paralel, au fost impuse 108 măsuri obligatorii de remediere a deficiențelor constatate, cu termene clare de aplicare. Controalele au fost efectuate inclusiv în weekend, atât ziua cât și noaptea, pentru a verifica modul în care se respectă programul de muncă și de odihnă al salariaților.
Printre cele mai frecvente nereguli identificate s-au numărat lipsa contractelor individuale de muncă în formă scrisă, contracte care nu au fost înregistrate sau transmise la timp în registrul general de evidență a salariaților, lipsa evidenței orelor lucrate și întârzieri mai mari de 30 de zile în plata salariilor.
Nereguli au fost descoperite și în domeniul securității și sănătății în muncă. ITM Constanța a verificat 116 angajatori, dintre care 20 au fost sancționați. La final, s-au aplicat 14 amenzi în valoare totală de 62.500 lei și alte şase avertismente. Au fost dispuse, de asemenea, 20 de măsuri obligatorii pentru remedierea deficiențelor constatate. Printre cele mai frecvente probleme au fost instruirea incompletă a lucrătorilor, lipsa organizării activității de prim ajutor, neorganizarea activităților de prevenire și protecție, neacordarea echipamentului individual de protecție și întreținerea defectuoasă a echipamentelor de muncă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.1064 secunde