Claudiu Palaz:

"Nu este în regulă că Drumurile Județene nu au răspuns convocării"

401
Prefectul Claudiu Palaz a convocat ieri dimineață Comandamentul Județean pentru Situații de Urgență, pentru a evalua situația din județ ca urmare a înrăutățirii vremii și pentru a dispune măsurile urgente care se impun pentru următoarea perioadă.
"Ca urmare a avertizărilor de fenomene meteorologice periculoase, prioritățile noastre sunt alimentarea cu energie și apă potabilă a localităților, motiv pentru care am dispus ca Enel și RAJA să se coor-doneze în permanență, monitorizarea cu precădere a cazurilor medicale urgente - femeile însărcinate și bolnavii care necesită dializă - și asigurarea circulației pe drumurile naționale. De asemenea, am cerut ca toate utilajele cu rol în deszăpezire să fie scoase în punctele cheie, pentru a se asigura mobilitatea rapidă la intervenție și am cerut primarilor din județ să limiteze, când situația o va impune, deplasarea microbuzelor școlare, pentru a nu pune în pericol siguranța copiilor. Nu este în regulă însă că Drumurile Județene nu au răspuns convocării, astfel încât să putem asigura coordonarea tuturor instituțiilor cu rol în gestionarea problemelor care apar ca urmare a viscolului și a căderilor de zăpadă. Pe această cale, fac apel către cetățeni să evite pe cât posibil, odată cu agravarea fenomenelor meteorologice, deplasările în județ", a declarat Prefectul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 27 Ianuarie 2012
Stire din Social : Autostrada Soarelui rămâne închisă
Pagina a fost generata in 0.1906 secunde