O nouă serie de bilete de tratament pentru pensionarii din Constanța

601
O nouă serie de bilete de tratament pentru pensionarii din Constanța - bilete-2-1680419012.jpg

Articole de la același autor

Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Constanţa anunţă că, pentru cea de-a treia serie de bilete de tratament din anul 2023, dintr-un total de 66, mai sunt disponibile, la ora actuală, 26 locuri. Acestea sunt valabile în staţiunile 1 Mai, Amara, Bala, Buziaş, Geoagiu, Pucioasa, Sărata Monteoru. De precizat că criteriile pentru obținerea unui bilet într-una din stațiunile balneoclimaterice din țară au rămas aceleaşi. Eliberarea biletelor se va face ca și până acum, potrivit planificării anunțate telefonic fiecărui beneficiar, iar la expirarea termenelor sunt eliberate biletele nevalorificate. Referitor la contribuţia suportată de către beneficiarii biletelor, aceasta este în procent de 50% din valoarea totală a pensiei. Desigur, există şi gratuităţi, de acestea beneficiind veteranii de război sau cei care primesc pensii de invaliditate şi persoanele cu handicap.

În cazul asiguraţilor contribuţia este de 50% din valoarea biletului, asta dacă veniturile brute lunare sunt mai mici decât salariul mediu brut pe economie. În caz contrar, biletul se achită integral. Dacă în urma calculării punctajului, mai multe cereri au acelaşi punctaj, ele se ordonează descrescător după punctajul primit conform numărului de bilete de care a beneficiat în ultimii doi ani. Dacă, după această etapă mai multe cereri au acelaşi punctaj pentru criteriul 1, atunci ele se ordonează crescător după venit. Dacă şi după parcurgerea acestor două etape se identifică cereri cu acelaşi punctaj final, atunci persoanele se ordonează după numărul cererii, având prioritate cererea cu numărul cel mai mic. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.448 secunde