Ultima strigare. Când pleacă la tratament următoarea serie de pensionari

223
Ultima strigare. Când pleacă la tratament următoarea serie de pensionari - bilete1-1653415173.jpg

Articole de la același autor

Următoarea serie de vârstnici care vor pleca în staţiunile balneoclimaterice de pe litoral şi de la munte are ca dată de plecare ziua de 26 mai. Menţionăm că anul acesta au fost depuse 4.045 cereri. Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Pensii (CJP) Constanţa, ca şi până acum, biletele au fost acordate pe aceleaşi criterii, adică în baza unui punctaj, în care s-a luat în calcul mai ales faptul dacă solicitanţii au mai beneficiat sau nu de bilete în ultimii doi ani. Referitor la contribuţia suportată de către beneficiarii biletelor, aceasta este în procent de 50% din valoarea totală a pensiei. De gratuităţi se pot bucura veteranii de război sau cei care primesc pensii de invaliditate şi persoanele cu handicap.

În cazul asiguraţilor contribuţia este de 50% din valoarea biletului, dar numai dacă veniturile brute lunare sunt mai mici decât salariul mediu brut pe economie. În caz contrar, biletul se achită integral. De precizat că sunt favorizați cei care nu au fost în stațiune în ultima perioadă, dar atribuirea este influențată și de nivelul sau categoria pensiei pe care o încasează pensionarul (pensie de invaliditate, pensie pentru limită de vârstă, pensie de urmaș, pensie anticipată sau pensie anticipată parțială). 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2114 secunde