Peste 33.000 de constănţeni trăiesc din pensia minimă garantată. „Noroc cu copiii care mă ajută!”

2871
1
Peste 33.000 de constănţeni trăiesc din pensia minimă garantată. „Noroc cu copiii care mă ajută!” - fondbatrani2-1644345144.jpg

Articole de la același autor

La acest moment, judeţul Constanţa are un număr de 153.065 pensionari, iar 33.583 dintre ei primesc, lună de lună, pensia minim garantată de stat, respectiv 1.000 de lei, după ce cuantumul acesteia a fost majorat, de curând, de la 800 de lei.

Ca urmare, 33.583 de suflete nu îşi pot permite prea multe, întrucât bănuţii în posesia cărora intră lunar nu le permit un trai decent, ci doar o supravieţuire, vai de ea, în condiţiile în care, într-o casă este nevoie de tot felul de lucruri, mâncare, şi, desigur, în cazul multora, de câte un pumn de medicamente, pentru că bătrâneţea vine la pachet şi cu o mulţime de boli, greu de dus în spate şi ele. În aceste condiţii, singura lor preocupare nu poate fi decât asigurarea traiului zilnic. Ion V. este unul dintre miile de astfel de beneficiari. Septuagenarul spune că în tinereţe ar fi lucrat, însă de foarte multe ori a preferat să încaseze mai mulţi bani şi nu a dat atenţie şi contractului de muncă, deci să fie încadrat pe post cu forme legale de angajare. Din păcate, acest lucru are acum repercusiuni, pentru că pensia lui este mică şi cu greu poate face faţă cheltuielilor de zi cu zi. „Pe mine mă interesează acum doar să am ce pune pe masă şi să îmi cumpăr pastilele, pentru că am nişte probleme cu inima. Nu degeaba se spune bătrâneţe, haine grele. Pe măsură ce înaintezi în vârstă realizezi cât de importante sunt anumite lucruri, pentru că dacă în urmă cu 30 de ani gândeam altfel, aş fi avut şi eu o pensie mai mare”, ne-a mărturisit bărbatul.


Tot o pensie minimă are şi Georgeta A. Vreme de câţiva ani a lucrat în turism, doar 3-4 luni pe an. Atunci era mulţumită, mai făcea şi un ciubuc, din când în când, deci suficienţi bani cât să îşi asigure traiul cotidian. Vara, cel puţin, îşi aminteşte că scoatea bani pentru iarnă, pe care îi punea deoparte, şi, uite-aşa mai trecea un an. Aşa a ajuns ca la bătrâneţe să aibă doar o pensie firavă, care nu-i ajunge niciodată pentru ce are de făcut. „Noroc cu copiii care mă mai ajută, altfel muream de foame. La casă este nevoie de multe, lemne, am şi nişte orătănii de hrănit. Acum îmi pare rău că nu am lucrat mai mult, pentru că pensia este cum este, dar vina îmi aparţine”, ne-a declarat femeia cu lacrimi în ochi.

Ca cei doi sunt mulţi vârstnici şi fiecare dintre ei are propria poveste de viaţă. Desigur, sunt şi persoane care au lucrat puţin pentru că aşa au vrut sau alţii care nu ştiu ce înseamnă deloc munca, pentru că nu au pus osul la treabă nici măcar o zi, iar aici ne referim la asistaţii social, aproximativ 3.000 în judeţul nostru. Atenţie, însă! A nu se confunda pensia minimă garantată cu banii asistaţilor social.

În primul rând, pensia minimă garantată nu se acordă celor care nu au vechime sau care nu îndeplinesc condițiile de vârstă. „În prezent, pensia minimă este de 1.000 lei. Bineînţeles, din calcul, pensiile pot ieși chiar mai mici de atât, dar, în momentul în care o pensie iese sub pragul de 1.000 de lei, pe decizie se trece cât iese din calcul, dar pe talonul de pensie se acordă pensia minimă garantată de 1.000 de lei. Acest cuantum este valabil de la data de 1 ianuarie 2022 și nu se acordă celor care nu au lucrat minimum 15 ani. Sunt persoane care au 30 de ani de muncă și beneficiază de pensia minimă, deci nu este acordată celor care nu au lucrat. Mare atenţie! Încă se face confuzie cu ajutorul social plătit de primării. Casa de Pensii plăteşte doar pensia minimă garantată, nu este pensie socială”, au precizat reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Constanţa.

Deci, dragi constănțeni, nu faceți confuzii și nu vă faceți iluzii deșarte, pentru că, dacă nu ați pus osul la treabă, în viața voastră, nu veți primi niciun leuț la pensie. 



Comentează știrea

Gheo
9 februarie 2022
Pensie minimă

Așa este, au muncit pe litoral 3-4 luni pe an și acum au pensia minimă. Sunt multe cazuri când soțiile de navigatori au fost casnice, că așa dorea soțul navigator, aducea „BUF” și nu duceau lipsă de nimic. Acum la bătrânețe trag targa pe uscat și plâng că mor de foame. Unde nu-i cap vai de...............! P.S.-Cunosc o familie cu „capul pe umeri” cum se spune. El fost navigator 38 de ani, ea cu serviciu stabil 32 de ani, 3 copii, acum pensionari și au împreună 5.400 lei pensie. Mare lucru să gândești în viitor, nu numai pentru ziua de mâine.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.4661 secunde