În cât timp puteţi intra în posesia ajutorului de deces

301
În cât timp puteţi intra în posesia ajutorului de deces - ajutoruldedecessursaromaniatv-1649183648.jpg
În cazul decesului unui pensionar sau al unui asigurat, rudele acestuia pot intra în posesia ajutorului de deces, care, la acest moment, este în cuantum de 6.095 lei. Potrivit Casei Naţionale de Pensii Publice, acesta se achită în termen de trei zile lucrătoare de la solicitare, prin casieria casei de pensii, dar se poate opta, de asemenea, pentru plata acestei prestaţii prin cont bancar. De precizat că acest ajutor se acordă, pe bază de cerere, în cazul decesului asiguratului, al pensionarului sau al unui membru de familie aflat în întreţinerea acestora.

În plus, dreptul asiguraţilor la ajutorul de deces nu este condiţionat de îndeplinirea stagiului de cotizare. Ca urmare, în cazul decesului unui asigurat sau a unui pensionar, ajutorul se acordă unei singure persoane, fie că este vorba despre unul dintre soţi, copiii, părinţii decedatului sau a oricărei persoane care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile de deces. Pentru cei care ajung la Casa de Pensii, după efectuarea plăţii ajutorului de deces, se va înscrie pe spatele certificatului de deces original menţiunea „achitat“, data, semnătura şi ştampila unităţii. În acest fel, banii nu pot fi încasaţi decât o singură dată şi nu pot apărea probleme. 



Pagina a fost generata in 0.3105 secunde