O nouă tranșă de 250 de lei intră pe cardurile „Sprijin pentru România”, până la 15 august

831
O nouă tranșă de 250 de lei intră pe cardurile „Sprijin pentru România”, până la 15 august - cardurisociale-1691410572.jpg
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat, luni, că asigură o nouă tranșă în valoare de aproximativ 625 milioane lei pentru alimentarea cardurilor sociale destinate persoanelor vulnerabile cu încă 250 de lei. De acest ajutor, acordat o dată la două luni, beneficiază aproximativ 2,5 milioane de persoane, conform listelor de beneficiari eligibili centralizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.


Beneficiarii programului „Sprijin pentru România” vor putea cumpăra mai multe produse din aceiași bani, datorită reducerilor la alimentele de bază, operate de agenții economici ca urmare a măsurilor luate de Guvernul Ciolacu, a precizat Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, conform comunicatului de presă transmis luni de instituție, potrivit gandul.ro


„Pentru prima dată, acordarea sumei de 250 de lei pe cardurile de alimente, atât de necesară persoanelor cu venituri mici, vine în contextul în care prețul produselor de bază scade, în medie, cu 25%. Astfel, măsurile agregate de susținere a puterii de cumpărare a persoanelor vulnerabile conduc la un rezultat pozitiv în contextul în care oamenii vor avea la dispoziție aceleași produse, dar la un preț mai mic. Aproximativ 2,5 milioane carduri „Sprijin pentru România” vor fi alimentate cu o nouă tranșă de 250 de lei până la data de 15 august, astfel încât beneficiarii acestora să poată folosi acest ajutor cât mai repede. Programul «Sprijin pentru România» funcționează deja de mai bine de un an, timp în care în jur de 2,5 milioane de români aflați în situații dificile au primit ajutor pentru a-și cumpăra alimente și mese calde”, a declarat ministrul Adrian Câciu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7535 secunde