O parte din staţiunea Mamaia, fără curent electric

123
O parte din staţiunea Mamaia, fără curent electric - curent-1644344641.jpg

Articole de la același autor

E-Distribuție Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare, însă pentru efectuarea lor, este necesară întreruperea temporară a curentului electric, în zonele respective.

Săptămâna aceasta, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Miercuri, 9 februarie, în municipiul Constanţa, între orele 8.00 şi 16.00, sunt afectaţi consumatorii de pe strada Iasomiei nr. 3 – Grădiniţa cu Program Prelungit „Norocel” şi aleea Mimozelor nr. 4 – Creşa nr. 5. În acelaşi interval, sunt anunţate întreruperi în staţiunea Mamaia, zona Cazino Sud Mamaia, cu tot agenţii economici din perimetru.

În restul judeţului, între orele 8.30 şi 16.30, se va lucra şi se va opri curentul în localitatea Valu lui Traian, pe Calea Dobrogei nr. 125 – 344, respectiv pe străzile Viitorului, Complexului, Tineretului, Constantin şi Elena, şi Dumitru Olariu. Iar, între orele 9.00 şi 17.00, vor fi întreruperi la Staţia de Repompare RAJA SA Ştefan cel Mare, precum şi în localitatea Viişoara, pe străzile Viorelelor, Gladiolei, Dorului, Brânduşei şi Trandafirilor. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 02 Februarie 2022
Stire din Social : Unde se oprește curentul electric
Pagina a fost generata in 0.4181 secunde