Mai multe localităţi din judeţ, fără curent electric

209
Mai multe localităţi din judeţ, fără curent electric - curent-1643558002.jpg

Articole de la același autor

E-Distribuție Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare, însă pentru efectuarea lor, este necesară întreruperea temporară a curentului electric, în zonele respective.

Săptămâna aceasta, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Luni, 31 ianuarie, în municipiul Constanţa, între orele 8.00 şi 16.00, sunt afectaţi consumatorii de pe strada Cuza Vodă nr. 84 – 98. Între orele 8.30 şi 16.30, sunt anunţate întreruperi în localitatea Techirghiol, pe străzile Fragilor, 9 Mai, Mihai Viteazul şi Ţepeş Vodă, iar, între orele 9.00 şi 16.00, în oraşul Hârşova, pe strada Carsium Liceul Agro, şi în localitatea Vadu Oii, inclusiv la staţia de taxare Vadu Oii – Giurgeni şi la staţia de desecare Vadu Oii.

De asemenea, între orele 9.00 şi 17.00, se va lucra şi se va opri curent în oraşul Cernavodă, pe strada Seimeni, blocurile K1, K2, magazinul China Mall, pe strada Unirii – piaţa agroalimentară, respectiv pe strada Nicolae Titulescu, la blocurile M1, M2, M3, M4, M5, M6, M6A, M7, M8, M9 şi M10. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5437 secunde