Se schimbă ceva în bine? Când ne vom plimba cu autobuzele electrice pe străzile Constanţei?

3994
2

Articole de la același autor

Constănţenii mai au puţin de aşteptat până când se vor putea plimba, în sfârşit, prin oraş, cu autobuzele electrice. Autovehiculele, promise de ani de zile de autorităţile locale, au fost cumpărate cu fonduri europene, prin Ministerul Dezvoltării, şi, în prezent, sunt în lucru staţiile de încărcare.

La finele anului 2021, Primăria Constanţa a achiziţionat 21 de autobuze electrice Granton de la BMC Truck & Bus din judeţul Ilfov, pentru care a plătit peste 8,1 milioane euro, fără TVA. Autobuzele măsoară 10 metri, fiind operabile în condiţii de deal. În cadrul proiectului de investiţii au fost achiziţionate şi cinci staţii de încărcare rapidă şi 21 staţii de încărcare lentă a autobuzelor electrice.

Finanţarea proiecului este asigurată prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, obiectivul specific fiind reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Cu toate acestea, va mai dura puţin până vom vedea autobuzele electrice pe şoselele din Constanţa. „Un autobuz BYD, de 12 metri, a sosit deja la noi. Restul de 19 au termen de livrare primul trimestru al acestui an. Celelalte autobuze electrice, de 10 metri lungime, în număr de 21, se vor livra peste 12 luni. Toate sunt Granton ZTE, fabricate în China”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul general al CT BUS, Cătălin Dumitrache.

Între timp, autorităţile locale au demarat procedurile pentru construirea de staţii de încărcare. „În luna aprilie ar trebui să ajungă autobuzele electrice în Constanţa, iar, din a doua jumătate a anului, vor intra în circulaţie. Deocamdată, trebuie să fie verificate, recepţionate. În plus, se lucrează încă la infrastructură”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Luminiţa Lare.

Conform planurilor conducerii CT BUS, autobuzele BYD vor circula pe mai multe linii. Pe traseul 100, de la Gară până la Satul Vacanţă, vor fi introduse 12 autobuze, pe traseul 100C – Gară – Carrefour, vor fi patru autobuze, iar, pe traseul 43M - Gară – VIVO, vor fi alte patru autobuze.

Staţii de reîncărcare, în toate cartierele

Alte 18 stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice vor fi instalate, în lunile următoare, la Constanţa. Fiecare va avea câte două puncte de reîncărcare, unul de curent continuu cu o putere de 50 kW și unul de curent alternativ cu o putere de 22 kW. „Este un proiect de infrastructură care ne ajută să combatem poluarea și să transformăm Constanța într-un oraș mai prietenos cu mediul. Această măsură vine în completarea achiziționării unei flote de 41 de autobuze electrice și a 125 de stații de autobuz moderne care vor transforma Constanța într-un oraș civilizat, cu aer mai curat”, a declarat, recent, şi primarul Vergil Chiţac.

Finanțarea este asigurată de Administrația Fondului pentru Mediu, valoarea totală a proiectului fiind de peste 4,4 milioane de lei. Stațiile de reîncărcare vor fi amplasate: în cartierul Poarta 6, pe strada Brizei, lângă Piața Roșie, în cartierul Km 4 – 5, pe strada Progresului, lângă Şcoala Gimnazială nr. 33, pe Șoseaua Industrială nr. 7, lângă fostul Liceu „Vasile Pârvan”, pe bulevardul 1 Decembrie 1918, în zona BCR Gară, pe aleea Daliei, în zona Casa de Cultură, în Portul Tomis, lângă locul de joacă, la Poarta 1, în parcarea publică, în parcarea de pe strada Traian, lângă Tribunalul Constanța, pe strada Răscoalei din 1907, la intersecţia cu bulevardul Ferdinand, la Sala Sporturilor, în parcarea de la Spitalul Județean Constanța, de pe strada Nicolae Iorga, în parcarea de la supermarketul Mega Image, din Tomis III, pe aleea Stadionului, la intersecţia cu strada Badea Cârțan, vizavi de SPIT, în cartierul Faleză Nord, pe strada Pescarilor, la Pavilionul Expoziţional, de pe bulevardul Mamaia, în parcarea Albatros, din staţiunea Mamaia, şi pe aleea Megara, în zona Mamaia Nord.



Comentează știrea

Mihai
8 februarie 2022
Fara profit

Daca sunt luate pe fonduri europene ar trebui sa fie gratuit transportul pentru toata lumea 5 ani.

Gheo
9 februarie 2022
China

Să vezi hora popilor când vor trebui schimbate bateriile. Baterii noi plus manopera cam 50% din prețul autobuzului

Pagina a fost generata in 0.3773 secunde