Mașinile abandonate și cele fără stăpân, ridicate de pe domeniul public din Constanţa

272
Mașinile abandonate și cele fără stăpân, ridicate de pe domeniul public din Constanţa - fondmasinileabandonate-1643039879.jpg

Articole de la același autor

Maşinile abandonate pe străzile, trotuarele sau parcările publice din Constanţa vor fi ridicate, săptămâna aceasta. Proprietarii au fost somaţi să le mute, iar cei care nu s-au conformat vor rămâne fără ele.

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat, zilele trecute, o nouă dispoziție prin care mai multe vehicule care ocupă abuziv domeniul public vor fi ridicate. Astfel, începând de marţi, 25 ianuarie, polițiștii locali vor ridica 23 de vehicule fără stăpân sau care au fost abandonate și le vor transporta în parcul de mașini al municipalității situat pe strada Vârful cu Dor.

„Acțiunea de eliberare a domeniului public de aceste vehicule care afectează imaginea orașului este de lungă durată și începe cu apelul constănțenilor care anunță existența unor mașini abandonate în diferite zone ale orașului. Polițiștii locali verifică sesizările, iar în cazul celor care se confirmă, proprietarii sunt somaţi să îşi ridice singuri vehiculele. Dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci ele sunt ridicate de administraţia locală, după parcurgerea termenelor prevăzute de lege”, explică purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Luminiţa Lare.

Conform legii privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public, după 10 zile de la aplicarea somaţiei pe autovehicul, primarul poate dispune ridicarea, inventarierea și depozitarea autovehiculului într-un loc special amenajat de către autorităţile administraţiei publice locale.

Proprietarii, somaţi să le mute

Dacă în termen de zece zile de la data anunţului sau comunicării somației privind ridicarea vehiculului proprietarul sau deţinătorul legal al maşinii nu se prezintă pentru a o ridica, aceasta trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicată, prin dispoziţie a primarului şi urmează să fie valorificată prin vânzare, în condiţiile legii.

„Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Poliției Locale. Menționăm că pentru a fi declarate fără stăpân sau abandonate autovehiculele trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate, respectiv fără plăcuță de înmatriculare sau alte marcaje oficiale ori înmatriculate în străinătate, al cărui proprietar sau deținător legal este necunoscut, sau aflat de cel puțin 6 luni pe domeniul public sau al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu respectă condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice. Facem apel la constănțeni ca în cazul în care au cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public să sesizeze Direcția Generală Poliția Locală, la numerele de telefon 0241/484205 și 0341/922”, mai transmit reprezentanţii Primăriei Constanţa.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4757 secunde