Refugii în stațiile de autobuz, la Sfântu-Așteaptă! „Este o bătaie de joc!”

1887
1

Articole de la același autor

Se împlinește un an de când autoritatea publică locală din municipiul Constanța a „eliberat” stațiile de autobuz de refugiile vechi. Tot de atât timp sunt promise alte adăposturi, moderne, din materiale de calitate. Până una alta, de patru luni de zile nu s-a încheiat procedura de achiziție, fiind încă la stadiul de evaluare a ofertelor. Între timp, constănțenii înfruntă intemperiile, în așteptarea mijloacelor de transport în comun.

Constănțenii care circulă cu mijloacele de transport în comun în municipiul reședință de județ au îndurat ploile reci și vânturile năprasnice de toamnă, iar în prezent înfruntă gerul, în stațiile de autobuz, în așteptarea vehiculelor. Se împlinește un an de când vechile refugii au fost demolate, cu promisiunea că vor fi montate unele noi, moderne.

„Noile stații vor fi din materiale de cea mai înaltă calitate, în conformitate cu legislaţia, reglementările şi standardele de calitate ale Uniunii Europene. Vor fi dotate cu panouri de afişaj moderne şi cu bănci cu spătar şi şezut din lemn, sigure şi rezistente în timp. De asemenea, din punct de vedere estetic, se vor integra climatului şi peisajului urban al oraşului nostru”, anunța primarul Virgil Chițac, cu privire la viitoarele refugii.

Călătorii mai au însă de așteptat, căci procedura de achiziție a celor 125 de refugii pentru stațiile de autobuz promise nu s-a încheiat încă. „Procedura de achiziție este în etapa finală, în stadiul de evaluare a ofertelor. Urmează să se încheie în scurt timp”, au precizat reprezentanții Primăriei Constanța pentru „Cuget Liber”.

Procedura de achiziție nu s-a încheiat, după patru luni de la publicarea anunțului de licitație

Se impune precizat că anunțul pentru achiziționarea adăposturilor modulare pentru 125 de stații de autobuz din municipiul Constanța a fost publicat pe 28 septembrie, valoarea estimată a contractului este de 11.007,687 de lei, fără TVA, iar ofertele au fost deschise pe 2 noiembrie. Au trecut de la momentul publicării anunțului de achiziție patru luni, iar procedura nu a fost încheiată încă. Pe de altă parte, chiar și după semnarea contractului, constănțenii vor mai avea de așteptat până se vor putea adăposti în refugii. Căci, potrivit contractului, furnizorul va avea la dispoziție un an pentru a monta toate cele 125 de adăposturi.

„Primele 20 de produse se vor livra în maximum 60 de zile de la semnarea contractului. Ulterior, vor fi livrate minimum 20 de bucăți pe lună”, se precizează în caietul de sarcini. Altfel spus, cel mai optimist termen arată că abia în 2023 vor exista refugii în stațiile de autobuz.

Pe de altă parte, achiziția nu vizează stațiile de autobuz de pe arterele principale ale Constanței, incluse în proiecte de reabilitare pe fonduri europene. Pe respectivele bulevarde, refugiile, achiziționate în cadrul proiectelor de reabilitare, vor fi montate abia după încheierea lucrărilor.

„La nivelul municipiului Constanța sunt în curs de implementare următoarele proiecte cu finanțare internațională: «Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, zona Bd. 1 Mai – Șos. Mangaliei», «Acces și mobilitate pietonală – zona centrală în municipiul Constanța», «Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța între gara CFR și stațiunea Mamaia». Achiziția care face obiectul prezentului caiet de sarcini se realizează în scopul completării cu adăposturi modulare pentru stațiile de autobuz pe arterele de circulație care nu sunt incluse în proiectele sus menționate”, au mai arătat reprezentanții autorității locale.



„Cum este încurajat transportul în comun?”


Între timp, constănțenii sunt nemulțumiți. „Este bătaie de joc. Pe de o parte, se susține că trebuie încurajat transportul în comun, pentru a reduce poluarea, pentru a reduce aglomerația din trafic. Dar ce respect le arăți celor care folosesc transportul în comun?! Suntem nevoiți să așteptăm autobuzele în ploaie, ger, mâine-poimâine vine ninsoarea și noi tot în condițiile acestea suntem! Nici băncile care au mai rămas prin stații nu mai pot fi folosite, se distrug de pe o zi pe alta! Suntem persoane în vârstă, am muncit ani de zile pentru acest oraș și acum am ajuns bătaia de joc a tuturor”, ne-a spus Rodica Moșneag, o constănțeancă revoltată de neplăcerile din stațiile de autobuz. 



Comentează știrea

fani
2 februarie 2022
tremuratul din statii

De cand jaful banului public se numeste bataie de joc ?Bataia de joc o fac Curtea de conturi ,DNA -ul si cei platiti sa opresca furtul banului public

Pagina a fost generata in 1.0478 secunde