Peste 100.000 de angajări, realizate la nivel național de la începutul anului

140
Peste 100.000 de angajări, realizate la nivel național de la începutul anului - angajari-1695291935.jpg
În urma implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă de către agențiile județene și a municipiului București, în primele opt luni ale anului în curs, au fost încadrate în muncă 128.434 persoane.

Din totalul persoanelor ocupate până la finalul lunii august, 59.364 au peste 45 de ani, 21.974 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 21.582 au între 25 și 35 de ani, iar 25.514 sunt tineri sub 25 de ani. De asemenea, un număr de 27.335 de persoane reprezintă tinerii NEET. Numărul femeilor încadrate este de 58.973, iar al bărbaţilor de 69.461, ponderea lor fiind de 45,92 %, respectiv de 54,08 %.

În funcţie de rezidenţă, 65.799 de persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 62.635 sunt din mediul rural. Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că studiile liceale predomină. Numărul persoanelor care dețin aceste studii este de 42.629. Numărul este urmat de persoanele cu studii gimnaziale, care sunt 31.418, și profesionale - 29.497. Nu în ultimul rând, 12.726 de persoane dețin studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele opt luni ale anului în curs, 49.275 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2866 secunde