Peste 100 de minori infectaţi cu tulpina Delta. „La Constanța nu am avut cazuri cu copii internați”

892
În ultimele zile, întreaga ţară s-a confruntat cu o creştere rapidă a numărului de cazuri de Covid-19. Mai rău este că varianta Delta a început să îşi facă simţită din ce în ce mai mult prezenţa, chiar şi în rândul copiilor. La acest moment, au fost diagnosticaţi cu această tulpină, peste 100 de micuţi, la nivel naţional.

Din fericire, cel puţin deocamdată, judeţul Constanţa a fost ocolit de această tulpină, despre care se spune că este mult mai agresivă şi afectează în special persoanele tinere. Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa, Tudorel Ene, până acum, nu au existat internări pentru pacienţii minori confirmaţi cu Delta, dar medicii se aşteaptă, în perioada ce urmează, şi la astfel de cazuri. Mai mult decât atât, experții în sănătate susțin că varianta Delta, cea mai contagioasă și periculoasă tulpină descoperită, afectează în mod semnificativ copiii. Mai grav este că şcoala se apropie cu paşi repezi, iar elevii au tendinţa de a nu păstra distanţa între ei, mai ales acum, după o perioadă atât de lungă în care nu s-au mai văzut. Ei trebuie să ştie, însă, că varianta Delta se transmite extrem de ușor, motiv pentru care părinţii sunt sfătuiţi să fie mai responsabili şi să le pună în ghiozdane măşti de protecţie şi dezinfectante.

„Chiar dacă cei mici încep școala, asta nu înseamnă, neapărat, că au un risc mare de a face o formă severă. Este posibil ca ei să facă, în continuare, tot forme uşoare. Desigur, este adevărat că varianta Delta se transmite rapid de la o persoană infectată la alta şi presupune un număr mai mare de infecții și pentru copii, dar asta din cauză că ei interacționează mult unii cu alţii, iar odată cu deschiderea școlii, va crește, cu siguranţă, acest risc. Ce puteţi face? În primul rând, lucrurile pe care le știţi foarte bine, măsurile de prevenție care au fost valabile pe tot parcursul pandemiei. Totuşi, trebuie conştientizat un lucru, şi anume că cei mici vor fi și vectori și trebuie să fiţi atenți la acest lucru, adică vor putea transmite mai departe către bunici sau către părinți. Aceasta este problema”, a precizat dr. Florentina Mihai.

Apoi, ne-a declarat dr. Ionela Popescu, atât copilaşii, cât şi părinţii acestora sunt sfătuiţi să evite aglomerația în spaţiile închise şi mai ales să nu intre în contact cu persoane bolnave. Ce se mai poate face? „Să se vaccineze cei cu vârsta corespunzătoare, iar dacă cei mici nu se simt bine, adulţii să se adreseze serviciilor de urgență. În plus, să nu uite, în perioada aceasta, de vitamina D pentru copiii aflați în creștere, câte 600UI/zi. Aceasta contribuie la creşterea imunităţii”, a subliniat medicul.

În caz de Covid, este posibil ca micuţii dumneavoastră să facă febră ori să tuşească, dar aceste simptome sunt, câteodată, însoțite și de alte simptome precum oboseală accentuată, mialgie, congestie nazală, strănut, dureri în gât, dureri de cap, amețeli, greață/vomă sau dureri abdominale. În acelaşi timp, ei se confruntă şi cu alt gen de manifestări, frecvent întâlnite, cum sunt manifestările gastrointestinale, principalele fiind voma și diareea. La acest moment, pentru cazurile grave ce pot apărea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pune la dispoziţia micilor pacienţi trei paturi de terapie intensivă, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase dispune de 20 de paturi, plus două de ATI, iar la Spitalul Medgidia mai există opt paturi pe secţie, plus două pe ATI, pentru cei mici. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2975 secunde