Peste 200.000 de chestionare completate în judeţul Constanţa pentru autorecenzarea populaţiei

241
Peste 200.000 de chestionare completate în judeţul Constanţa pentru autorecenzarea populaţiei - autorecenzare1-1652695463.jpg
Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Constanţa, la sfârşitul celei de-a 63-a zi de autorecenzare pentru recensământul populației și locuințelor au fost completate 301.022 chestionare la nivelul județului nostru. Dintre acestea, 219.901 au fost completate în mediul urban (73,1%) și 81.121 în mediul rural (26,9%). Cele mai multe chestionare, în mediul urban au fost completate pentru municipiul Constanța (139.699), orașul Năvodari (19.137) și municipiul Mangalia (17.026), iar în mediul rural pentru comuna Cumpăna (8.759), comuna Valu lui Traian (8.364) și comuna Lumina (4.011). Cele mai puține chestionare completate au fost în comunele: Vulturu (99), Siliștea (102), Deleni (110).

Din totalul chestionarelor completate în această perioadă, 37,2% au beneficiat de sprijinul recenzorilor din centrele pentru autorecenzare asistată. În acest fel, județul Constanța se situează pe locul 7, după numărul chestionarelor completate, după municipiul București, județele Cluj, Brașov, Prahova, Timiș și Bihor.

Angajaţii DJS au precizat că în cea de-a noua săptămână de autorecenzare au fost completate 94.688 chestionare, deci 31,5% din totalul chestionarelor completate în toată perioada de autorecenzare. Precizăm că, la acest moment, la nivelul municipiului Constanța au fost desființate două centre de autorecenzare asistată: cel de la Casa de Cultură a Sindicatelor și cel de la Biblioteca Județeană Constanța. Lista locațiilor, precum și programul de funcționare a centrelor de Autorecenzare Asistată din localitățile județului Constanța este disponibilă pe site-ul Direcției Judeţene de Statistică la adresa: https://constanta.insse.ro/recensaminte/rpl_2021/. Dovada autorecenzării efectuate până pe 27 mai 2022 se poate descărca până la data de 15 mai 2023, de pe site-ul recensământului la adresa: https://dovrec.insse.ro/.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4604 secunde