Peste 33.500 de persoane au participat la Bursa Generală a Locurilor de Muncă

189
Peste 33.500 de persoane au participat la Bursa Generală a Locurilor de Muncă - anofm-30-mai-1717172850.jpg

Articole de la același autor

Potrivit reprezentanților ANOFM, aproape 39.000 de locuri de muncă au fost oferite de cei 2.270 de angajatori prezenți la Bursa Generală a Locurilor de Muncă la nivel național.

Din cei 33.784 de participanți, 11.098 au fost selectați în vederea încadrării, dintre care 28 tineri cu risc de marginalizare socială, iar 629 au fost angajați pe loc.

”Astfel de evenimente, care facilitează întâlnirea directă a angajatorilor cu forța de muncă, sunt extrem de utile și mă bucură interesul manifestat de ambele părți, precum și rezultatele obținute. Sunt convinsă că numărul celor care vor obține un loc de muncă, pe lângă cei 629 de oameni angajați astăzi în cadrul bursei, va crește considerabil”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Principalele ramuri de activitate cărora le corespund meseriile în care au fost încadrate pe loc cele 629 de persoane sunt construcții de clădiri (139), tăbăcirea și finisarea pieilor (74), comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor (61), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (55), restaurante și alte servicii de alimentație (51), industria alimentară (33), activități și de investigații și protecție (25) etc.

În ceea ce privește persoanele cu studii superioare, principalele meserii în care au fost angajate pe loc sunt: inginer, director societate comercială, economist, administrator societate comercială etc.

Potrivit sursei citate, din numărul total de 33.784 de participanți la această ediție a Bursei Generale a Locurilor de Muncă, 412 au fost tineri cu risc de marginalizare socială și 65 persoane refugiate din Ucraina.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3274 secunde