Povești din Casa „Speranța”. Născuți în stradă sau abandonați în spital, au învins o prejudecată!

La ora actuală, în clădirea de pe strada Prelungirea Liliacului nr. 12 sunt protejați 16 copii și tineri seropozitivi, cu vârste între 3 și 32 ani. Ei provin, în mare parte, din familii defavorizate, cu care nu mai păstrează legătura. Un singur copilaș mai este vizitat din când în când de mamă. În rest, pentru toți ceilalți, directorul instituției, Elena Cișmașu este „mama”.

Poveștile lor de viață sunt triste și ascultându-le îți dau lacrimile, la gândul că singura greșeală a acestor suflete a fost faptul că au venit pe lume seropozitivi. În ciuda numeroaselor campanii de informare, în ciuda faptului că în prezent există tratament iar viața cu HIV-SIDA poate decurge normal, în Constanța secolului XXI mai mulți părinți au renunțat la prunci, încă de la naștere, mulți dintre ei din cauza diagnosticului.

„La noi se află mai mulţi copii care se află în dificultate, infectaţi cu HIV. Majoritatea au fost abandonaţi încă de la naştere, în spital, copii care nu au fost vizitaţi niciodată de părinţi. Sunt 16 copii la număr. Printre ei se află și patru tinere de 32 de ani, care au crescut aici, la noi în casă, care nu au fost acceptate de familie, iar pe deasupra au şi alte afecţiuni. Copiii aveau multe afecţiuni, în momentul în care i-am preluat. De exemplu, o parte dintre ei sunt copii care au ajuns la noi de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa. În momentul în care părinţii au aflat că au probleme de sănătate, i-au abandonat, pur și simplu. Trebuie precizat că de când am deschis, din 1991, am crescut 96 de copii, dar, din păcate, 30 dintre ei au decedat. Este minunat să îi vezi zâmbind, să îi vezi mergând la şcoală, la grădiniță, la facultate și mai ales să îi pui pe picioare. În prezent, toţi sunt înscrişi în sistemul public de învăţământ. Sunt foarte fericită că aceşti copii trăiesc, ba chiar unii dintre ei şi-au întemeiat propriile familii şi au dat viaţă unor copii sănătoşi. Deci, au o viaţă normală. În ziua de azi, mor doar cei care nu îşi iau terapia sau au şi alte probleme”, a declarat Elena Cișmașu pentru „Cuget Liber”.

Aceasta a precizat că întreg personalul face tot ce este posibil ca acestor suflete să le fie bine. Iar acum, nu mai sunt probleme nici cu integrarea lor în unitățile de învățământ, ei fiind trataţi identic ca și ceilalţi colegi ai lor. Oricum, aceste suflete sunt minunate.

Dacă veți avea ocazia vreodată de a călca pragul Casei „Speranța” veți fi uimiți de comportamentul micilor locuitori, pornind de la cel mai mic, o fetiță zglobie, de numai trei anișori, și până la ultimul, fetele adulte. Uimitor este și faptul cum, deși unii dintre ei au ajuns la „Speranța” în stare foarte gravă, nu mâncau cu linguriţa, arătau rău, se mișcau greu, acum sunt toți foarte prietenoși, isteți și extrem de politicoși. Desigur, pentru a se evita orice fel de probleme, copiii îşi iau, zilnic, tratamentele antivirale prescrise de medic.

Mai mult decât atât, unii dintre ei excelează la învățătură. Acesta este cazul a două fetițe care trec clasa a doua și, deși au fost născute din mame toxicomane, au fost în sindrom de sevraj, chiar şi aici, la Casa „Speranța”, acum se simt foarte bine și își doresc în permanență să citească și să cunoască tot mai multe lucruri utile, ce le pot ajuta în viață. „Până la ele, nu mai trecusem prin aşa ceva, nu mai avusesem copii care să aibă sindrom de sevraj, dar acum ştim cum să ne purtăm în astfel de situaţii. Și mai trist este că ele sunt născute pe stradă, unde mamele şi-au tăiat singure cordonul ombilical. Nu m-am gândit vreodată că un copil poate fi atât de deştept, dar uite că ele ne surprind mereu cu istețimea lor. La trei ani nu vorbeau deloc, scoteau doar nişte sunete, așa că am mai amânat şcoala un an, au mai făcut încă un an de grădiniţă şi, cu ajutorul logopedului, acum sclipesc”, a adăugat directorul.