Cei mai implicați tineri constănțeni au fost premiați, luni seară, la Constanța, în cadrul Galei Voluntarilor. Evenimentul a fost găzduit de sala de festivități a Forțelor Navale Române.
Au fost acordate premii pentru mai multe categorii, inclusiv pentru companiile care au susținut activitățile de voluntariat de-a lungul anului 2016. Astfel, Voluntarul anului a fost desemnată Diana Domunco, de la Asociația Grupurilor Locale de Tineret, filiala "Tineri Mereu" Constanța. Titlul de Voluntarul junior a fost câștigat de Adriana Lămureanu, tot de la Asociația Grupurilor Locale de Tineret, filiala "Tineri Mereu" Constanța, iar Voluntarul senior al anului a fost numită Emilia Dabu, de la Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului Constanța, în timp ce coordonatorul de voluntari al lui 2016 a fost numită Iuliana Butuman, de la Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități "Arca". Asociația Națională Cultul Eroilor "Regina Maria", subfiliala Mangalia, a primit titlul de Organizația anului, iar Liceul Teoretic "Ovidius" Constanța a fost desemnat Instituția de învățământ a anului 2016. Auchan a fost premiat pentru suportul financiar, iar premiul de excelență a mers la compania AYG România.
Au mai fost acordate premii speciale, pentru Voluntarul străin al anului - Lindsay Rappa, de la ADAPTO - Asociația pentru promovarea egalității între șanse, pentru Jurnalistul anului pentru presă scrisă - Emil Corneliu Ninu și pentru presă audio-vizuală - Gina Elena Șerban, iar Trofeul Prieteniei a ajuns la Clubul Pensionarilor "Nadejda" abla, Bulgaria și Instituto Salesiano E. Di Sardagna, Castello Di Godego, Italia.