„Neversea”, cel mai mare festival de pe o plajă din Europa, a început şi numai în prima zi, zeci de mii de fani s-au putut bucura de o experiență inedită la malul mării. Dintre artiştii care au evoluat pe scenă îi amintim pe INNA, Nick Carter, Bebe Rexha, DJ Snake, Jan Blomqvist, dar și Killa Fonic, Azteca, Rava, Șatra B.E.N.Z, care au adus bucurie și culoare pe cele patru scene din festival.
Nick Carter, unul dintre cei mai așteptați artiști din lineup, membru al celui mai cunoscut boy band - Backstreet Boys, a fost primit cu entuziasm de fani, iar hiturile „As long as you love me”, „Quit playing games”, de exemplu, au creat momente unice și o atmosferă memorabilă. Toată lumea a fost fericită şi a fredonat cântecele, toată lumea a dansat şi s-a simţit minunat. Altfel spus, prima zi a Festivalului „Neversea” a început în forţă, cu mulţi artişti renumiţi, care au bucurat miile de constănţeni şi turişti aflaţi pe plajă.
Reamintim că ediția de anul acesta va aduce pe scenă peste 150 de artiști, atât români, cât şi străini, festivalul desfășurându-se pe o suprafață de3 aproximativ 110.000 de metri pătrați și va include patru scene.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.