Proprietarii mijloacelor de transport, avertizați de SPIT Constanța

1983
Proprietarii mijloacelor de transport, avertizați de SPIT Constanța - spit-mijloace-de-transport-1716998619.jpg

Articole de la același autor

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța anunță contribuabilii care dețin în proprietate mijloace de transport și își schimbă adresa de domiciliu, sediul sau punctul de lucru, pe raza altei unități administrativ-teritoriale, că au obligația de a depune cererea de transfer al dosarului fiscal al mijlocului de transport, în termen de 30 de zile de la data modificării survenite.

În baza unei cereri depuse, SPIT Constanța transmite dosarul fiscal, cu confirmare de primire, în vederea impunerii, în termen de 15 zile, organului fiscal de la noul domiciliu, sediu sau punct de lucru.

Astfel, impozitul pe mijloacele de transport se datorează la unitatea administrativ-teritorială unde contribuabilul are noul domiciliu, sediu sau punct de lucru începând cu 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a produs modificarea.

Formularul tipizat și documentele justificative necesare efectuării transferului dosarului fiscal al mijlocului de transport se regăsesc pe site-ul instituției www.spit-ct.ro, secțiunea „Persoane fizice/Juridice”-“Documente declarare”/”Cerere transfer auto”, și pot fi depuse online pe site-ul www.spit-ct.ro, cu autentificare, prin e-mail sau poștă cu confirmare de primire, la următoarele adrese: Agenția fiscală nr. 1, Centrul Comercial TOM, stand B6b, [email protected]; Agenția fiscală nr. 2, str. Nicolae Grindeanu nr. 66, [email protected]; Agenția fiscală nr. 3, str. Ștefan cel Mare nr. 36-40 (Centru Comercial Tomis Mall), [email protected]; Agenția fiscală nr. 4, str. Soveja nr. 104, bloc nr. 44, parter, [email protected]; Agenția fiscală nr. 5, bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116C (City Park Mall), [email protected]; Agenția nr. 6, bd. Tomis nr. 112, [email protected].

Nedepunerea/depunerea declarațiilor peste termenul de 30 de zile de la data modificărilor intervenite constituie contravenție și se sancționează conform art. 493 alin. (2) lit. a) și b) din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4704 secunde