RAJA SA va dezvolta opt parcuri fotovoltaice

209
RAJA SA va dezvolta opt parcuri fotovoltaice - parcuri-fotovoltaice-1703681799.JPG

Articole de la același autor

Pentru a reduce costurile de exploatare și pentru menținerea unor tarife scăzute, RAJA a întocmit documentația pentru finanțarea cu fonduri europene a dezvoltării de parcuri fotovoltaice pentru opt locații. Este vorba despre Sursele de apă Cișmea A, Cișmea B, Cișmea C, Cișmea II și Stațiile de Epurare Ape Uzate de la Medgidia, Mangalia, Buftea și Fetești.

În data de 30 mai, compania constănțeană a semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Contractul de Finanțare nr. 2198 „Construire 8 parcuri fotovoltaice”. Proiectul, în valoare totală de 29.257.487,42 lei, face parte din „Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), Axa 11 – „Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile”, sprijinit financiar de Comisia Europeană. După parcurgerea etapelor legale, proiectul a demarat cu etapa de proiectare și de amenajare a locațiilor unde au fost instalate panourile și implicit pregătirea sistemelor de susținere ale acestora.

În cadrul acestui proiect au fost montate 5.793 panouri fotovoltaice cu o putere totală instalată de 3.186,15 kWp, dispuse astfel: Sursa de apă Cișmea A – 1.010 panouri cu o capacitate maximă de 555,5 kWp; Sursa de apă Cișmea B - 816 panouri de 448,8 kWp; Sursa de apă Cișmea C – 1.534 panouri cu o putere de 843,7 kWp; Sursa de apă Cișmea II - 810 panouri cu o capacitate de 445.50 kWp; Stația de Epurare Ape Uzate Buftea - 280 panouri de 154.00 kWp; Stația de Epurare Ape Uzate Medgidia - 360 panouri cu o putere instalată de 198.00 kWp; SE Fetești - 272 panouri de 149,60 kWp și SE Mangalia - 711 panouri cu o capacitate maximă de 391,05 kWp.

Parcurile fotovoltaice sunt sisteme de producție a energiei electrice practice și ecologice, prietenoase cu mediul, care protejează natura și previn încălzirea globală. Acestea nu degajează gaze cu efect de seră și nici nu conțin substanțe toxice nocive pentru natură. Totodată, se ating și obiectivele Uniunii Europene privind producția de energie din surse regenerabile prevăzute în Directiva UE 2018/2021.

„În contextul global al scăderii consumului de energie electrică convențională și implicit de reducere a costurilor de exploatare a instalațiilor, compania noastră face pași importanți în acest domeniu. Munca de peste doi ani a colegilor dă roade astăzi, prin reducerea consumului de curent electric din rețeaua publică și folosirea unor surse verzi, prietenoase cu mediul, de producere a energiei. Ne propunem extinderea acestui program și la alte puncte de lucru în funcție de sursele de finanțare destinate acestui domeniu”, transmite directorul general RAJA SA, Aurel Presură.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9558 secunde