Razie în rândul taximetriștilor. A "plouat" cu amenzi

659
Razie în rândul taximetriștilor. A

Articole de la același autor

Polițiștii locali au organizat, în cursul zilei de joi, 29 august, o amplă acțiune de verificare a taximetriștilor din municipiul Constanța. Controalele vin ca urmare a sesizărilor din ultimele zile, privind prezența în trafic a mai multor taximetriști care își înșeală clienții. 
Oamenii legii au ieșit pe străzi și, în doar câteva ore, au verificat peste 200 de taxiuri. 


"Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, împreună cu lucrători ai Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Constanța, au executat acțiuni tematice pe linia depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale referitoare la transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere", explică reprezentanții Poliției Locale Constanța. 


Cu acest prilej, au fost verificate 207 autovehicule, fiind depistate o serie de nereguli rutiere pe drumurile publice și in zone de interes public din municipiul Constanța. Au fost aplicate 39 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 19.510 lei. 


"Dintre acestea, 17 amenzi au fost aplicate pentru lipsa ecusonului, o amendă pentru lipsa autorizației, trei amenzi pentru nepunerea în funcțiune a aparatului de taxat, două amenzi pentru lipsa documentelor valide pentru activități de taxi, două amenzi pentru ținută necorespunzătoare, două amenzi pentru atestat profesional expirat, în conformitate cu prevederile Legii Nr. 38 /2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, șapte amenzi pentru opriri neregulamentare, o amendă pentru oprire înainte de marcajul pietonal, o amendă pentru oprire la mai puțin de 25 de metri de colțul intersecției, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 (Codul rutier) privind circulația pe drumurile publice, și trei abateri de la prevederile HCL nr. 464/2003 privind transportul de persoane sau bunuri în regim de taxi pentru ecuson nonconform cu autorizația", mai adaugă reprezentanții Direcției Generale a Poliției Locale Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4246 secunde