Rezervările de bilete pe tren se fac inclusiv pentru grupurile de persoane
Articole de la același autor
CFR Călători informează că, pentru grupurile de persoane care călătoresc împreună în aceleași condiții (același tren, aceeași dată, relație, clasă), se pot face solicitări pentru rezervări de locuri fără achitarea pe loc a tarifelor de transport aferente. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, sunt acceptate solicitări pentru grupuri formate din minimum 20 de persoane, iar cererea se poate depune la casele de bilete din stații sau agenții de voiaj CFR, cu maximum 60 de zile anticipație față de data de plecare a primului tren de dus.
De precizat că cererile se rezolvă pe principiul „primul venit primul servit”, în limita locurilor, iar achitarea tarifelor de transport aferente se poate efectua oricând, dar cel mai târziu în a 20-a zi calendaristică înainte de data plecării primului tren de dus. Obligatoriu, achitarea și ridicarea legitimaţiilor de călătorie se efectuează în termenele prevăzute mai sus, simultan pentru toate persoanele din grup. În ultimele 20 de zile față de data de plecare a primului tren de dus (calculate inclusiv cu data curentă) se fac rezervări de locuri pentru grupuri numai cu achitarea pe loc a tarifelor de transport aferente.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 30 Iunie 2022
Duminică, 03 Iulie 2022
Miercuri, 29 Iunie 2022
Luni, 27 Iunie 2022
Miercuri, 15 Iunie 2022
Luni, 06 Iunie 2022
Vineri, 15 Aprilie 2022
Joi, 14 Aprilie 2022
Miercuri, 30 Martie 2022
Luni, 28 Martie 2022