România, evaluată în ceea ce privește eficiența măsurilor de prevenire a pestei porcine africane

646
România, evaluată în ceea ce privește eficiența măsurilor de prevenire a pestei porcine africane - x-pesta-porcina-1680269339.jpg

Articole de la același autor

La sfârşitul lunii martie, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a fost auditată de o misiune din partea serviciilor veterinare din Marea Britanie. Potrivit reprezentanţillor instituţiei, ţara noastră a fost selectată, dintre statele membre, alături de Franța și Germania, pentru a fi evaluată în ceea ce privește eficiența măsurilor de prevenire, detectare și control a pestei porcine africane (PPA) implementate în Uniunea Europeană. Selecția s-a făcut pe baza diferitelor situații epidemiologice existente în aceste state, în vederea dezvoltării relațiilor comerciale între Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii.

Auditul a urmărit evaluarea organizării autorităților competențe și sistemul de control oficial ale statelor membre auditate. În acest sens, au inspectat mișcările și trasabilitatea animalelor vii, producția, procesarea și distribuția cărnii de porc și a produselor din carne de porc. Procedurile privind prevenirea, detectarea și controlul bolii, inclusiv cele de raportare și zonare, planurile de contingență pentru PPA, supravegherea pasivă și activă efectuată atât la porcii domestici, cât și la mistreți, metodologia de diagnostic de laborator pentru PPA, controalele asupra subproduselor de origine animală de la porci domestici și mistreți și procedura de certificare au fost, de asemenea, auditate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4207 secunde