Bilanț AJOFM

Șantierul Naval Constanța, cea mai mare ofertă de locuri de muncă din județ, în 2016

1224
Șantierul Naval Constanța, cea mai mare ofertă de locuri de muncă din județ, în 2016 - bursalocurilordemunca12-1480959543.jpg
Un număr de 600 de constănțeni și peste 4.000 de per-soane au fost angajate la nivel național în urma Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți de luna trecută. La acest moment, statisticile Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă indică ocuparea a 2.802 de persoane din această categorie. 


Cei mai mulți absolvenți angajați au un nivel de pregătire liceal și postliceal, profesional și ucenicie, numărul celor cu studii superioare fiind cel mai scăzut. 


Acestea au fost încadrate în meserii precum: lucrători comer-ciali, manipulanți marfă, con-fecționeri asamblori articole textile, agenți de pază și securitate, vânzători etc. 


Cele mai multe posturi vacante ocupate de persoanele cu studii superioare au fost de inginer în diferite ramuri de activitate, economist, inspector asigurări, consilier în diferite ramuri de acti-vitate, farmacist, agent asigurări, specialist marketing. 


În top, cu cei mai mulți absolvenți încadrați au fost municipiul București, județele Constanța, Mureș, Iași, Gorj, Maramureș, Timiș, Suceava. Totodată, la această acțiune, organizată la nivel național de agențiile teri-toriale pentru ocuparea forței de muncă, au fost angajate 1.424 de persoane din rândul altor cate-gorii prezente. 


Pe plan local, anul acesta au fost disponibile 1.252 de locuri de muncă, din care 51 au fost rezervate celor cu studii superioare. Cele mai multe au fost oferite de Șantierul Naval Constanța, care a selectat în ve-derea angajării mai multe per-soane, pentru funcțiile de lăcătuș construcții metalice și navale, tubulatori navali, electricieni nave, strungari sau ingineri nave. Directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Mun-că (AJOFM) Constanța, Gheor-ghe Bușu, a declarat că oferta locurilor de muncă de la bursă a fost cea mai mare din ultimii ani. Pentru că nimeni nu le-a putut interzice participarea, agenții economici au fost solicitați de foarte multe persoane în vârstă, aflate în prag de pensionare sau chiar trecute de vârsta de 65 de ani.


Pagina a fost generata in 0.2937 secunde