Scandal cu răsunet la Şcoala nr. 29. Tineri amendaţi, director demisionar, poliţişti anchetaţi

1724

Articole de la același autor

Scandalul tinerilor luaţi de poliţişti din curtea Şcolii nr. 29 din Constanţa, duşi la secţie şi amendaţi, se adânceşte. Gestul oamenilor legii a ajuns în atenţia Corpului de Control, directorul şcolii şi-a dat demisia, conducerea ISJ arată cu degetul către autorităţi că nu au reparat gardul unităţii, iar elevii se plâng că nu au unde să îşi petreacă timpul liber.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa s-a autosesizat cu privire la incidentul petrecut vineri, 2 octombrie, la Şcoala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul” din Constanţa. Şeful ISJ Constanţa a demarat o anchetă care a vizat modul cum conducerea unităţii de învăţământ a asigurat paza şcolii şi a curţii şi dacă au fost respectate prevederile legislaţiei în vigoare privind restricţiile de acces în incinta şcolii.

„Din discuţiile cu directorul unităţii de învăţământ, am înţeles că au fost numeroase sesizări de-a lungul timpului referitor la faptul că în curtea şcolii se adună tineri, şi asta se întâmplă de mult, nu doar în ultima lună. Copiii au intrat pe poarta şcolii, care, dintr-o neglijenţă, era deschisă la momentul respectiv. În această perioadă Ordinul comun semnat de ministrul Educaţiei şi ministrul Sănătăţii stabileşte că accesul în unităţile de învăţământ este interzis persoanelor străine. Tinerii respectivi erau foşti elevi ai unităţii de învăţământ, aşadar nu mai făceau cursuri la această şcoală. În plus, orarul se încheiase deja la ora respectivă”, a explicat inspectorul şcolar general, prof. Sorin Mihai.



Acesta a mai spus că unitatea de învăţământ are o problemă serioasă în ce priveşte împrejmuirea, gardul fiind deteriorat şi prea scund, lucru care permite accesul oricui în curtea instituţiei. „Directorul şcolii ne-a pus în vedere faptul că a făcut numeroase sesizări în scris către Primăria Constanţa referitoare la starea gardului şi, de-a lungul a patru ani de zile, nu s-a luat nicio măsură. Gardul ar trebui în primul rând reparat, sunt câteva panouri care sunt deteriorate şi ar trebui înălţat. Am discutat deja cu primarul ales şi mi-a dat confirmare că va oferi tot sprijinul pentru această unitate de învăţământ şi că situaţia se va remedia în cel mai scurt timp. Important este să vedem ceea ce vom face de acum încolo şi să nu mai existe această problemă”, a subliniat şeful ISJ Constanţa.



„Un semnal de alarmă şi pentru părinţi!”

Potrivit acestuia, abia în cursul zilei de duminică, a fost montat un panou de informare pe care este specificat faptul că este interzis accesul persoanelor străine în curtea unităţii de învăţământ.

„Esenţial este să înţelegem că, pe de o parte, elevii au nevoie de recreere, dar, în-afara orelor de curs trebuie să se desfăşoare într-un cadru care să asigure toate condiţiile. Aceste incursiuni ale elevilor în spaţiul şcolar sunt interzise în afara cursurilor. Şi ar trebui să fie un semnal de alarmă şi pentru părinţi. Vrem să transmitem cu precădere către managerii unităţilor de învăţământ să se asigure că nu permit accesul persoanelor străine în perimetrul acestora. În contextul actual, trebuie să ne luăm toate măsurile necesare pentru a preîntâmpina răspândirea SARS-CoV-2. De asemenea, avem un mesaj şi către părinţi, care trebuie să ne fie alături şi să înţeleagă că, dacă în timpul programului unităţilor de învăţământ asigurăm toate condiţiile şi suntem extrem de precauţi, acelaşi lucru ar trebui să se întâmple şi după ce elevii pleacă din şcoală”, a mai transmis prof. Sorin Mihai.



Directorul şcolii, prima „victimă” a scandalului

Scandalul a făcut deja şi prima „victimă”. Directorul unităţii de învăţământ, prof. Ion Denys Ciorogaru a anunţat, încă de duminică seară, 4 octombrie, că şi-a dat demisia. „Am considerat că această nouă reclamaţie, după ce am fost reclamat de mai multe ori la CNCD (n.r. Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării), minister, ISJ, instanţă, Curtea de Conturi, etc, are legătură strict cu persoana mea. Dacă acum au ajuns să ia copiii cu duba… să amendeze şcoala… doar ca să scape unii de mine? Am ales şi mi-am depus demisia”, a anunţat prof. Ciorogaru. Inspectorul şcolar general a anunţat că, de astăzi, va detaşa, prin transfer în interesul învăţământului, un nou director la Şcoala nr. 29.

De asemenea, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus efectuarea de verificări cu privire la modul de intervenţie a poliţiştilor de la Secţia 2. Corpul de Control al ministrului va analiza oportunitatea acţiunii oamenilor legii şi, la finalizarea verificărilor, va dispune măsurile legale care se impun.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.457 secunde