Tensiuni între vecini!

Școala nr. 30 îi "fură" sala de sport, cantina și internatul Colegiului Tehnic "Tomis"

4031

Articole de la același autor

Două unități de învățământ din municipiul Constanța, ambele renumite, dar nu neapărat pentru aceleași "reușite", își dispută o sală și două terenuri de sport, un internat și o cantină. Școala nr. 30 "Gheorghe Țițeica" a solicitat și, printr-o hotărâre de Consiliu Local, a primit, în luna septembrie 2018, sala de sport, două terenuri, cantina și un internat care, în prezent, sunt în administrarea vecinilor de la Colegiul Tehnic "Tomis". Conducerea liceului consideră măsura luată de autoritățile locale ca fiind una abuzivă și care aduce un mare prejudiciu atât elevilor, cât și profesorilor unității de învățământ. 


"Noi suntem a patra unitate școlară înființată în Dobrogea. Avem o tradiție din 1930, de când a fost creat colegiul, și tot de atunci funcționăm în această locație, de pe bulevardul Tomis. Nu am văzut niciunde în legea administrației publice un articol, un aliniat, prin care primăria are dreptul să dezmembreze patrimoniul unui liceu, chiar dacă el, în acest moment, se erijează în proprietar. În baza căror necesități tu, autoritate locală, dezmembrezi patrimoniul unui liceu într-un mod dictatorial, mai ales că noi trăim în democrație. Prin Hotărârea Consiliului Local din luna septembrie 2018, totul s-a făcut pe ușa din dos, la miezul nopții și eu am fost pus în fața faptului împlinit, fără ca noi să fim întrebați unde vom face sportul, unde vom muta elevii cazați în internat?", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul Colegiului Tehnic "Tomis", prof. Cornel Dumitrașcu. 


"Unde anume vor face ora de educație fizică și sport elevii Liceul Industrial «Tomis»?" 
Acesta susține că Școala nr. 30 ar fi avut sală de sport, dar ar fi fost transformată în sală de clasă, din cauza numărului mare de elevi. 
"De ce i se atribuie unei școli un număr de clase mai mare decât capacitatea clădirii pe care o deține? Cu alte cuvinte, dacă eu am 30 de clase, de ce cer 50, când nu am unde să le pun? De ce? Pentru că aici, la Școala nr. 30, vin bogații orașului și este la pomul lăudat? În proporție de 90 la sută, copiii care vin la Școala nr. 30 nu sunt din circumscripția școlară respectivă. Unii au viză de flotant. Pe ce criterii se înscrie? De ce nu se respectă legislația? La școlile generale trebuie să avem 25 în clasă, de ce avem 38 de elevi într-o clasă? De ce clasa a patra face de după masă dacă eu nu am puterea și capacitatea de a-i primi în școală? În hotărârea Consiliului Local nu se face nicio referire unde anume vor face ora de educație fizică și sport elevii Liceul Industrial «Tomis»", se întreabă prof. Cornel Dumitrașcu. 


Acesta susține că, în prezent, în Colegiul Tehnic "Tomis" învață 949 de elevi. 
"Conform SIIR, avem un număr de 949 de elevi. La învățământul de zi sunt înscriși 508 elevi și, din aceștia, conform programei, 136 fac ora de educație fizică și sport", a explicat directorul. 
Reamintim că, atât în anul școlar 2018 - 2019, cât și în anul școlar viitor, Colegiului Tehnic "Tomis" i-a fost aprobată o singură clasă a noua. 


Spații nefolosite de liceu, dar necesare școlii 
În replică, directorul Școlii nr. 30 "Gheorghe Țițeica", prof. Sorin Cernăianu, spune că nu a făcut decât să ceară în administrare și folosință niște clădiri și spații care nu sunt folosite și de care unitatea de învățământ gimnazial are nevoie pentru a se dezvolta. 


"Acele spații sunt nefolosite. Numărul elevilor din Colegiul Tehnic «Tomis» este atât de mic, încât foarte mulți dintre noi își pun întrebarea cum mai funcționează. Legea Învățământului spune că o unitate de învățământ nu poate funcționa cu un efectiv mai mic de 350 de elevi. Colegiul Tehnic «Tomis», la data la care am inițiat acest proiect, avea un efectiv de 120 de elevi la zi. În schimb, noi suntem cea mai mare școală din județ. Avem 1.500 de elevi. Vine firesc, întrebarea: sacrificăm 1.500 de elevi din școala gimnazială pentru 120 de elevi din liceu, care, cel mai probabil, chiulesc de la orele de educație fizică și sport, puse dimineața, de la ora 8 la ora 10? Noi suferim din punct de vedere al spațiului. Toată lumea se calcă în picioare pentru Școala nr. 30, pentru colectivul de cadre didactice și rezultatele pe care le avem. Este munca și efortul colegilor mei", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul Sorin Cernăianu. 


"Toate clasele vor învăța de dimineață!" 
Acesta ne-a dezvăluit că are planuri mari pentru Școala "Gheorghe Țițeica", unde speră ca, din anul școlar 2019 - 2020, toți elevii, inclusiv cei din clasele IV - VIII, vor învăța de dimineață. 


"Sunt convins că, în urma unei note de fundamentare, explicându-i ministrului Educației de ce trebuie să schimbăm destinația unui internat care este nefolosit, va aproba schimbarea destinației lui în școală și săli de clasă, indiferent ce ministru va fi. În ce privește cantina, există un program al guvernului, «O masă caldă», care, la nivelul județului Constanța nu a fost încă pus în aplicare în nicio unitate de învățământ. Noi dorim cantina pentru a intra în acest program și a le oferi elevilor o masă caldă. Sala de sport o vom utiliza pentru orele de educație fizică, iar cele două terenuri de sport de afară le vom amenaja adecvat, nu cum sunt acum, cu bălării și copaci crescuți pe ele. Cantina este încuiată și nefolosită de ani de zile. Spațiile respective sunt nefolosite. Iar noi suferim din cauza lipsei spațiului. Avem gard comun cu liceul, chiar în apropierea cantinei și a internatului. Va fi foarte simplu să unim curtea școlii cu curtea de acolo", a precizat prof. Cernăianu. 


În clădirea fostului internat vor fi amenajate 22 de săli de clasă, grupuri sanitare pe fiecare etaj, precum și laboratoare pentru diferite materii. 


"În situația în care vom aranja căminul, vor intra toți elevii de dimineață. Vor fi 22 de clase în noul corp de clădire și 24 în actuala clădire. Astfel, și clasele IV - VIII vor învăța tot de dimineață. Fiecare va avea sala ei. În plus, vom avea laboratoarele de biologie, chimie, istorie, geografie, fizică. Degeaba investim în echipamente, dacă nu avem unde să le folosim. Am luat microscop electronic, cu display, am luat schelet de ultimă generație, ca să poată elevii să vadă fiecare os și fiecare nerv. Dacă copilul acela merge la ora de biologie în laborator și vede cu ochii lui, sigur va rămâne cu ceva. Vom învăța într-un singur schimb, așa cum este normal, pentru că dimineața este capacitatea de concentrare maximă atât la elevi, cât și la profesori", a completat prof. Sorin Cernăianu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1326 secunde