Se cam schimbă tot ce se știa despre cancer!

327
Se cam schimbă tot ce se știa despre cancer! - 2cancerpulmonar-1662967883.jpg
Cercetătorii spun că au descoperit modul în care poluarea aerului duce la cancer, însă această descoperire transformă complet înțelegerea modului în care apar tumorile canceroase, scrie stiripesurse.ro


Echipa de la Institutul Francis Crick din Londra a arătat că, în loc să provoace daune, poluarea aerului trezeşte celulele vechi deteriorate, scrie BBC.

Unul dintre cei mai mari experți la nivel mondial, profesorul Charles Swanton a declarat că această descoperire marchează „o nouă eră” şi acum ar putea fi posibilă dezvoltarea unor medicamente care să prevină formarea tumorilor

Viziunea clasică asupra cancerului începe cu o celulă sănătoasă. Aceasta dobândeşte din ce în ce mai multe mutaţii în codul său genetic, sau ADN, până când ajunge la un punct critic. Atunci devine celulă canceroasă şi înmulțește necontrolat.

Există însă probleme în acest scenariu: mutaţiile canceroase se găsesc în ţesuturi aparent sănătoase, iar multe substanţe cunoscute ca fiind cauzatoare de cancer - inclusiv poluarea aerului - nu par să afecteze ADN-ul oamenilor.

Cercetătorii vin acum cu dovezi în sprijunul unei idei diferite. Deteriorarea este deja prezentă în ADN-ul celulei noastre, acumulată pe măsură ce creştem şi îmbătrânim, dar ceva trebuie să apese pe trăgaci pentru a o face celulă canceroasă.

Descoperirea vine după ce oamenii de știință au cercetat motivele pentru care nefumătorii fac cancer pulmonar. Potrivit datelor, majoritatea cancerelor pulmonare sunt cauzate de fumat, dar unu din 10 are legătură cu poluarea aerului. Citeşte mai departe...


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4163 secunde