Spitalele și cabinetele medicale, sufocate de pacienți. "Încă nu știm cauzele îmbolnăvirilor!"

1986
Spitalele și cabinetele medicale, sufocate de pacienți.

Articole de la același autor

Numărul copiilor cu afecțiuni digestive a crescut alarmant în toate unitățile sanitare constănțene. Într-o singură săptămână, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) s-au prezentat 201 micuți, din care 105 au fost internați. Este vorba despre copii ai turiștilor, dar și ai localnicilor. 


Zeci de alte cazuri au ajuns și la Spitalul Clinic Județean de Urgență, doar că aici sunt consultați copiii de vârstă mai mică. În plus, majoritatea cabinetelor private ale medicilor de familie și ale pediatrilor sunt sufocate de micii pacienți cu astfel de probleme. 
"În ultimele zile, am avut 21 de copii cu enterocolită la cabinet. Părinții unora dintre ei ne-au spus că au mâncat la terasele de pe plajă", ne-a declarat Irina Hagiu, medic de familie. 


Și dr. Camelia Dima a confirmat că i-au trecut pragul cabinetului mulți copilași cu afecțiuni respiratorii. "Nu știm care sunt cauzele îmbolnăvirilor, dar prea multe persoane acuză această problemă de sănătate", a spus specialistul. 
Dacă unii copii sau adulți fac enterocolită din cauza alimentelor necorespunzătoare, alții susțin că de vină ar fi apa mării sau… aerul poluat. 
"Poate norul radioactiv ce s-a format în urma exploziei de la centrala nucleară din Rusia este de vină. În urmă cu două seri, farmaciile din stațiunea Olimp erau pline de turiști care căutau medicamente antivomitive, febră, pentru crampe, stomac etc. Toți se țineau de burtă și se văitau de durere", ne-a declarat S.C., o turistă. 


Totuși, Direcția de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Constanța nu confirmă că apa mării nu s-ar afla în parametri normali sau că ar exista vreun focar de boală pe undeva. 


"Nu am primit nicio sesizare că ar fi probleme pe undeva pe litoral", a precizat Kety Verioti, reprezentant DSPJ. 
La rândul său, purtătorul de cuvânt al SCBI, dr. Ana-Maria Iancu, susține că, ținând cont de calea de transmitere orală sau digestivă, boala poate apărea ca urmare a unei igiene precare. În funcție de evoluția clinică, în mare parte pacienții au fost internați, întrucât au necesitat reechilibrare și perfuzii. 


Atenție la igienă! 
Pentru evitarea enterocolitei, se recomandă respectarea regulilor de igienă, păstrarea alimentelor la temperaturi recomandate și evitarea consumului de alimente din locuri neautorizate sau cu o igienă precară. 


"Sunt anumite alimente care, după expunerea la soare, devin mai perisabile, cum ar fi brânza, ouăle, laptele, carnea de pui, insuficient preparată termic, cremele de patiserie, brânza etc.", a completat dr. Iancu. 


Cele mai multe forme de enterocolită se transmit prin ingestia alimentelor și a apei contaminate, cu precădere prin consumul alimentelor nepasteurizate sau nepreparate termic. Infecțiile au un debut brusc, manifestat prin scăderea apetitului și stări de greață. Crampele intestinale specifice sunt destul de puternice și sunt însoțite de balonare, vărsături și scaune moi. 


În aceste condiții, DSPJ Constanța atrage atenția, încă o dată, asupra necesității asigurării normelor de igienă. În primul rând, copiii trebuie să fie supravegheați atent de către părinți pentru a fi siguri că aceștia au un comportament igienic (spălarea pe mâini folosind apă și săpun, înainte de consumul produselor alimentare, spălarea pe mâini după folosirea toaletei etc.). 
"Procurați-vă produsele alimentare numai din zone sigure, salubre, evitându-se cumpărarea acestora de la comercianții ambulanți. DSPJ efectuează monitorizarea calității apei mării prin recolte periodice, la două săptămâni, din 48 de puncte de monitorizare și informează populația în acest sens. Până la acest moment, analizele efectuate pe probele de apă de mare prelevate au arătat o apă de o calitate excelentă sau bună", au explicat inspectorii Direcției de Sănătate. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4518 secunde