X

Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa urmează să fie demolat şi refăcut, pe bucăţi

3995
1

Articole de la același autor

În urmă cu trei ani, atât angajaţii, cât şi pacienţii Spitalului Clinic de Boli Infecţioase (SCBI) Constanţa au trecut prin clipe de groază, clădirea luând foc. Din păcate, flăcările nemiloase ale incendiului au luat viața a șapte bolnavi și au rănit mulți alții. După o expertiză de durată, s-a ajuns la concluzia că imobilul trebuie fie demolat, fie reconsolidat.

Întrebat despre soarta spitalului, viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu, a declarat că unitatea sanitară se va demola, iar locul acesteia va fi luat de un spaţiu nou, totul făcut pentru a creşte gradul de confort al pacienţilor. În primă fază, se va începe cu partea nefuncțională, fosta secţie de Terapie Intensivă, care a fost mistuită de flăcările nemiloase, în data de 1 octombrie 2021.



Proiectul prin intermediul căruia Spitalul Clinic de Boli Infecţioase va căpăta o cu totul altă faţă este în valoare de peste 90 milioane de lei, din care fonduri nerambursabile PNRR de 27,8 milioane de lei. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Constanţa, perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni de la data semnării contractului de finanțare, la care se adaugă, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului, înainte de semnarea contractului de finanțare. „Prin realizarea investiției, dorim ca unitatea să performeze la capacitate maximă și să asigure un nivel ridicat al calității serviciilor și de securitate prin funcționarea la standardele de siguranță și exploatare aflate în vigoare. Proiectul «Creșterea eficienței energetice a imobilului Spitalul municipal Constanța» presupune realizarea unor lucrări de intervenții majore din punct de vedere structural la nivelul clădirii, pentru a asigura atât cerințele actuale de siguranță și stabilitate, dar și recompartimentarea integrală a clădirii, pentru a realiza spații corespunzătoare specifice cu funcțiunea clădirii și care să respecte normativele aflate in vigoare. Clădirea este compusă din două tronsoane: tronsonul A este funcțional, în urma lucrărilor de reabilitare și modernizare, iar tronsonul B (partea supraterană) este menținut în conservare datorită riscului seismic ridicat pe care îl prezintă. În tronsonul A al clădirii s-au desfășurat lucrări de construcții și instalații pentru reabilitarea și reparația clădirii afectate de incendiul din octombrie 2021. Am refăcut instalația electrică, am recompartimentat mai multe spații de interior, am refăcut instalațiile sanitare, a fost montată o nouă instalație de detecție a incendiilor și un rezervor nou de apă pentru urgențe. Tronsonul B, cel afectat de incendiu, a fost închis și pus în conservare”, a precizat Doru Iordache, reprezentant al Primăriei Constanţa.



Pentru a facilita continuarea funcționării parțiale a spitalului, intervenția asupra clădirii se va realiza în două etape de execuție, și anume: etapa I de execuție, care are ca scop efectuarea lucrărilor pe tronsonul B, și etapa a II-a de execuție, care are ca scop finalizarea lucrărilor de intervenție pe tronsonul A al clădirii.

Lucrările vor viza: compartimentări interioare, închideri, pardoseli, tâmplărie exterioară și interioară, finisaje interioare și exterioare, acoperiș, instalații sanitare, instalații de încălzire/răcire, climatizare și ventilație, instalații electrice, instalații gaze medicale. Este vorba despre lucrări ample, executate cu materiale calitative, de profesioniști în domeniu, și de o implicare serioasă, cu toate resursele și cu întregul sprijin instituțional al municipalităţii.



Mai mult decât atât, secțiile din spital vor fi reorganizate. Prin urmare, la finalizarea lucrărilor, situația se va prezenta astfel: la demisol va fi zona destinată rezidenților, vestiarele pentru asistenți și infirmieri, morga; parterul va fi destinat spitalizării de zi, etajul I va deservi Pediatria, etajul II va cuprinde secția Adulţi 1, iar etajul 3, secția Adulţi 2. Circulația între secții va fi asigurată prin cele trei noduri de scară și lifturi de targă etc.

Menţionăm că procesul de reabilitare a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase este unul extrem de complex, pentru că unitatea medicală nu poate fi relocată pe perioada lucrărilor. Din această cauză, pentru asigurarea serviciilor medicale pe parcursul lucrărilor la clădirea principală, a fost construit Spitalul Modular. 





Comentează știrea

Doru Petre
4 octombrie

Sa nu aiba soarta cazinoului sau a stadionului farul, sa dureze decenii...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6459 secunde