Anul acesta, la Constanța, aproximativ 100 de medici stomatologi s-au trezit suspendați pentru că nu și-au achitat cotizațiile către Colegiul Medicilor Stomatologi. Suspendările nu țin de greșeli medicale, ci de obligațiile lor administrative, situație care afectează în mod direct pacienții, aceștia resimțind direct efectele asupra accesului gratuit la unele tratamente. În același timp, în județul nostru se menține și deficitul de personal din mediul rural, populația fiind nevoită să parcurgă, la nevoie, distanțe considerabile pentru a beneficia de îngrijire stomatologică.
Chiar dacă mulți medici dentiști câștigă salarii substanțiale, există încă membri ai Colegiului care se zgârcesc la plata cotizației lunare de doar 80 de lei, preferând să fie suspendați până își reglează situația. Această cotizație, modestă în raport cu veniturile pe care le realizează un medic într-un oraș mare, precum Constanța, este obligatorie pentru a putea fi membru activ al Colegiului și pentru a avea dreptul de a încheia contracte cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Drept urmare, neplata ei atrage suspendarea temporară din rândul membrilor activi, ceea ce înseamnă că medicii își pot continua activitatea, dar fără a putea presta servicii compensate de stat.
Cei mai afectați de aceste întârzieri sunt, fără îndoială, pacienții. Atunci când medicii dentiști nu își plătesc la timp cotizația către Colegiu, pacienții ajung, practic, să fie taxați pentru fiecare serviciu medical, chiar și pentru proceduri care ar trebui să fie decontate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.
Un pacient nemulțumit, Marian L., ne-a mărturisit: „Este frustrant să ajungi la cabinetul dentistului și să afli că trebuie să plătești totul din buzunar, pentru că medicul nu și-a făcut treaba cu taxele la colegiu. Am venit pentru un simplu control, dar am plecat cu factura plină".
Un alt pacient, Virgil P., a adăugat că nu înțelege de ce pacienții trebuie să suporte greșelile administrative ale medicilor. „Ei nu își achită taxele și orice tratament ajunge să coste mult mai mult decât ar trebui și nimeni nu explică clar de ce", a explicat bărbatul.
Referitor la această situație, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Constanța, Aureliana Caraiane, ne-a declarat: „Suspendarea pentru neplata cotizației are loc atunci când un membru nu respectă condițiile din regulament pentru a fi activ. Mai sunt și suspendări pentru concediul de creștere a copilului sau pentru cazuri medicale, cum ar fi boala. Cei suspendați pot profesa, dar nu au voie să aibă contract cu Casa de Asigurări de Sănătate până nu intră, din nou, în legalitate".
Practic, acest lucru înseamnă că pacienții care au nevoie de servicii compensate trebuie să se îndrepte către alți medici activi, ceea ce poate crea dificultăți mai ales în zonele cu resurse limitate.
Această situație ridică, însă, întrebări legate de responsabilitatea profesională. Cum este posibil ca unii membri să refuze plata unei cotizații atât de mici? Mai ales că suspendările nu doar că afectează relația medic-pacient, ci subliniază și o problemă de respect față de regulamentele profesionale.
Referitor la criza de personal, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi susține că, în continuare, tinerii aleg orașele mari, atrași de confort, echipamente moderne și salarii care le permit un trai decent. În mediul rural, însă, lipsa infrastructurii, a resurselor și a perspectivelor face ca atragerea specialiștilor să fie un obiectiv dificil de atins.